După exodul de islandezi în Danemarca şi Norvegia, cei 200 de români care au rezistat crizei islandeze spun că lucrurile se îndreaptă pe Tărâmul Gheţurilor şi că trăiesc mai bine decât în România.
Cândva un paradis îngheţat al bunăstării, Islanda a devenit, la propriu şi la figurat, acel iad fierbinte pe care-l vedeam câteodată pictat pe pereţii bisericilor.
Vulcanii fumegă zi şi noapte, iar prăbuşirea sistemului bancar de la sfârşitul anului 2008 au făcut din insula-congelator una dintre vedetele negative ale crizei mondiale.
100 de români au fugit
Aşa a început să se audă de mii de islandezi care aleg să emigreze în Norvegia sau în Danemarca, ceea ce era de neconceput acum câţiva ani, când insula de lângă Cercul Polar era un fel de campioană mondială în privinţa standardului de viaţă. Iar mii de emigranţi înseamnă enorm la o populaţie de 400.000 de locuitori.
Un indicator îl reprezintă şi variaţia micii comunităţi româneşti de aici. Erau 300 până nu demult, dar o treime dintre ei, adică în jur de 100, au părăsit Islanda în cursul anului trecut. Cei 200 rămaşi spun însă că ce-a fost mai rău a trecut şi că au început să prindă rădăcini în solul stâncos al insulei. Trăiesc în epicentrul crizei economice, resimt creşterea preţurilor din import, scumpirea cu 50% a alimentelor, dar ţin să-şi liniştească rudele din România: „Nu e dracul chiar atât de negru. Titlurile din presă sunt mari, dar neadevărate”. Pledoaria aparţine Lorenei, care trăieşte în nordul insulei, în Akureyri.
De 10 ani într-o altă lume
În capitala Islandei, Andrei Manolescu este profesor de fizică la universitate. „Mi-e greu să mă gândesc că m-aş întoarce vreodată în România”, spune proaspătul cetăţean islandez, deşi criza i-a scăzut salariul cu 6%.
E foarte apropiat de cei şapte studenţi români care învaţă aici. „Toţi muncesc, iar salariul lor ajunge la aproape 1.400 de euro şi sunt foarte mulţumiţi”, afirmă profesorul.
Când a început criza, s-a străduit să termine de plătit ratele la casă din ultimele rezerve financiare. „E o ţară scumpă pentru că e izolată. Fructele, legumele, mâncarea venită din import plus chiria care e minimum 500 de euro pentru o garsonieră te usucă dacă nu ştii săţi programezi lunar cheltuielile”, a completat Andrei Manolescu.
Singura grevă din învăţământ pe care şi-o aminteşte este cea de anul trecut, când soţia sa, profesoară de liceu, a militat pentru reconfigurarea salariului. Dar încă nu e rău.
„O excepţie a fost cursul valutar, care a scăzut drastic, banii s-au devalorizat. Dar nu am tăiat nimic din cheltuielile personale”, a declarat Andrei.
Piaţa muncii, închisă
Cei care ajung în Islanda sunt „profesionişti”, sau cel puţin aşa îi numeşte Robert Bentia pe românii care locuiesc aici. Este antrenor de gimnastică, iar lotul olimpic căuta un talent în 2002.
„De la începutul anului 2010, piaţa muncii e închisă”, a declarat acesta. Plăteşte 1.300 de euro pe lună pentru un apartament cu trei camere. În general, „confraţii de aici lucrează în reţeaua hotelieră sau în învăţământ”, a completat Robert.
În ciuda crizei, islandezii n-au renunţat la obiceiurile de petrecere a timpului liber, adică ieşitul în natură. „În weekenduri vizităm Islanda. În fiecare an, natura oferă ceva nou. Acum, de exemplu, erupţia vulcanului”, se amuză gimnastul. Simte cum valul crizei trece şi se bucură că nu l-a atins prea mult.
„Dacă unii islandezi s-au lăsat păgubaşi şi au imigrat, anul acesta sunt 1.200 de copii născuţi aici şi doar 300 de morţi. Trendul începe să fie din nou ascendent”, a fost concluzia lui.
Cel mai scump aliment, mielul
În nordul Islandei, oraşul Akureyri este al doilea ca număr de locuitori după capitala ţării. Un trai decent pentru două persoane care nu au de plătit chirie poate însemna 1.200 de euro/lună.
Lorena, originară din Sibiu, a lucrat doi ani ca babysitter pentru o familie din Akureyri. La 31 de ani, şi-a cunoscut iubirea pe tărâmul gheţurilor. Pe Jon, localnic.
„Soţul meu avea casa lui, maşină, serviciu bun, bine plătit. Deşi eu nu mai lucrez acum, iar criza ne-a prins în toiul pregătirilor de nuntă, nu am încetat să mergem la un cinema de două ori pe lună, să facem excursii în fiecare weekend, să ne plătim toate facturile la timp”, a spus românca.
Alimentaţia pare a fi chinul românilor de aici. „E o mare diferenţă faţă de bucătăria românească. În plus, aici se prepară ceva pentru o singură zi, nu pentru două-trei zile ca-n România”, mărturiseşte Lorena.
Deşi opinia generală e că peştele reprezintă alimentul de bază, islandezii adoră carnea de miel. O pulpă de patru kilograme urcă la 18 euro. Lorena îi vede pe islandezi, în ciuda zvonurilor, „calzi şi mereu zâmbitori”.