Pinalti: Pruteanu s-a ascuns în USL de brațul legii

Președintele PDL Neamț, Gheorghe Ștefan, a pus trecerea lui Vasile Pruteanu la PNL pe seama faptului că acesta fusese declarat incompatibil de ANI. "Pinalti" a mai declarat că oricum Pruteanu nu ar mai fi fost nominalizat la un nou mandat la CJ de către PDL.

"Domnul Pruteanu a fost avertizat că nu va mai fi candidatul PDL la preşedinţia CJ Neamţ. Dânsul în sondajele prezentate de USL nu mai era câştigător. De asemenea şi în sondajele noastre nu mai era câştigătorul judeţului. Dânsul mai are şi o problemă gravă cu legea pentru că ANI a considerat că domnul Pruteanu este în conflict de interese şi fals în declaraţii. Pe data de 23 martie la Curtea de Apel Bacău i s-a respins cererea formulată în justiţie", a declarat Gheorghe Ştefan pentru mediafax.ro. Liderul PDL Neamţ susţine că, potrivit legislaţiei privind conflictul de interese, Vasile Pruteanu, fost preşedinte al CJ Neamţ, nu va mai putea candida pentru această funcţie. "Probabil, acum, domnul Pruteanu îşi caută un culcuş în cadrul USL, datorită faptului că domnul Chelaru care este şi preşedinte al PSD Neamţ şi şeful Colegiului de avocaţi al Baroului Neamţ ar găsi o soluţie ca să scape de braţul lung şi drept al legii. (...) Potrivit legislaţiei privind conflictul de interese, domnul Pruteanu este incompatibil trei ani de zile. Deci, nici dreptul la această candidatură nu o va mai avea. (...) El, după ce a aflat din presa nemţeană că nu va mai fi candidatul PDL, a sărit repede în barca Opoziţiei", a mai spus Ştefan. CITIȚI ȘI:Un alt șef de Consiliu Județean o ia pe urmele lui Frunzăverde