PILULA DE FILM: Un interviu provocator

„Interviu” este a patra manifestare regizorala a actorului Steve Buscemi. El reface aici un proiect al decedatului regizor olandez Theo Van Gogh.

Van Gogh, asasinat acum trei ani de un islamist, planuia el insusi sa realizeze o varianta in limba engleza, cu Buscemi si Sienna Miller. Din scaunul regizoral, actorul american incearca sa mearga pe urmele lui Van Gogh, folosind metoda acestuia de filmare, cu trei camere simultane.

Scenariul spune povestea lui Pierre Peders (Buscemi), un jurnalist al carui domeniu este politica, dar care a primit misiunea frustranta si enervanta de a o intervieva pe Katya (Miller), o actrita faimoasa mai degraba pentru senzualitatea ei decat pentru seriozitatea filmelor in care joaca. Pentru amandoi intalnirea este neplacuta, spre dezgustatoare. Dupa ce o asteapta mai bine de o ora, Pierre o trateaza pe Katya cu dispret si, in loc sa o flateze, pentru a obtine interviul de care are nevoie, reuseste sa o enerveze pana cand Katya decide sa plece. Soferul taxiului pune pe nepusa masa o frana si Pierre se loveste la cap. Cum accidentul fusese cauzat, mai mult sau mai putin, de Katya insasi, actrita se simte vinovata si il invita pe Pierre in apartamentul ei.  

Ajunsi aici, cei doi beau impreuna, fumeaza, flirteaza, se bat si, mai ales, joaca un joc complicat si periculos in care, de fapt, isi masoara puterea mintii. Toata desfasurarea seamana cu un tangou, in care cele doua personaje se apropie, se resping, se seduc reciproc, se razboiesc.

Conversatia e cand intepatoare, cand sensibila, cand vulgara si superficiala, cand reveland cele mai ascunse secrete ale protagonistilor. In teorie, unul stie sa joace teatru, celalalt sa puna intrebari. Dar, pana la urma, care pe care? E un razboi care trebuie castigat prin orice mijloc sau o poveste de dragoste care se infiripa cu nabadai? Daca aveti rabdare si va plac jocurile psihologice, e un film care nu trebuie ratat. Altfel, trebuie sa fiti avertizati ca nu e un film deloc comod, deloc conventional si care poate parea iritant. Premiera are loc maine la Hollywood Multiplex si Movieplex, din Capitala.

Nota noastra: 6 HHH