Scandal monstru în stradă la Pitești, după un accident de circulație. Protegoniști au fost pilotul de raliu Vali Porcișteanu și soția acestia. La întreaga scenă a asistat și fetița lor.
Polițtiștii au fost apelați, marți seară, prin intermediul serviciului 112, de o femeie care a reclamat că a fost lovită intenționat cu mașina pe o stradă din Pitești.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Pitești, care, în urma cercetărilor, au stabilit că un bărbat de 38 de ani, ar fi accidentat-o pe fosta soție, de 29 de ani, în momentul în care ar fi plecat de pe loc, dintr-o parcare, în timp ce femeia se afla lângă autoturismul ce avea ușa din spate deschisă. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
Femeia, fosta soție a pilotului de raliu Vali Porcișteanu a susținut că a fost lovită intenționat de acesta. În replică, pilotul a declarat pentru Gândul, că ”a fost mai degrabă circ”.
„A făcut un teatru acolo, s-a făcut că a călcat-o roata de la mașina mea, cu copilul acolo. A înscenat acolo niște porcării, vrea să obțină una, alta, și apelează la aceste tertipuri ieftine. De când cu divorțul, nu ne înțelegem cu programul, tot vrea să mă restricționeze, să nu am acces la copil. Se întâmplă de un an de zile. Avem cusotidie comună, dar programul este foarte prost, am doar două weekend-uri pe lună”, a declarat Vali Porcișteanu.
Acesta a mai precizat că în perioada de vară fetița este la el, dar că fosta soție nu a vrut să o mai lase, că s-au certat, iar ea a înscenat accidentul.” Ea s-a agățat cu piciorul sub roată. Nu a pățit nimic”, a mai spus pilotul.
Vali Porcișteanu și soția sau au divorțat în urmă cu un an.