Pilotul Daniel Onoriu, arestat după ce a încălcat ordinul de protecție. Ce le-a spus polițiștilor
- Antonia Hendrik
- 12 noiembrie 2022, 18:02
Pilotul de raliuri, Daniel Onoriu, a fost reținut de polițiști, după ce a fost găsit în apropierea locuinței fostei soții deşi avea ordin de protecție. Bărbatul nu dorea altceva decât să se împace cu soția sa Isabela.
După ce a fost dus la secția de poliție, Daniel Onoriu a amenințat că își va pune capăt zilelor. Poliţiştii au contactat-o imediat pe mama acestuia, după care pilotul a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Obregia, din Capitală.
Amenințarea pilotului a venit în contextul despărțirii de soția sa Isabela. Şi chiar dacă sunt în plin divorț, fostul pilot dorește să se împace cu Isabela, deși s-a afișat public cu o altă femeie.
Daniel Onoriu a încălcat ordinul de protecție obținut de fosta soţie
„La data de 10 noiembrie 2022, în jurul orei 22.00, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 5 au fost sesizați prin 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în aceeași zi, soțul său a încălcat ordinul de protecție, emis de instanță, împotriva sa. La fața locului s-a deplasat cu operativitate un echipaj de poliție care l-a depistat pe bărbat, în apropierea locuinței persoanei vătămate.
Acesta a fost condus la sediul secției, însă, având în vedere starea de agitație pe care o manifesta a fost transportat cu un echipaj SMURD la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
La data de 11 noiembrie 2022, au fost continuate cercetările în cauză, bărbatul fiind condus la audieri, iar din probatoriul administrat, a rezultat că acesta a încălcat în repetate rânduri ordinul de protecție.
Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcare a ordinului de protecție, amenințare și violare de domiciliu. În cursul acestei zile, instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, arată un comunicat.
Motivul divorțului
Isabela a povestit că motivul pentru care s-a ajuns aici este că Daniel Onoriu ar fi dorit să se apuce din nou de curse, însă ea consideră că sportul acesta este mult prea periculos pentru el, mai ales că nu s-a vindecat complet.
„Motivul divorțului este faptul că el a vrut să se reapuce de curse, iar eu m-am opus. El nu este vindecat și nu este recuperat psihic și am pus stop. Daniel nu mai are 25-30 de ani să mai facă curse. Fiecare are perioada sa de glorie”, a declarat Isabela Onoriu, potrivit capital.ro.