Mărfurile "de la ruşi" dispar din talcioc, cu tot cu vânzătorii lor. Vremea maşinilor Lada a apus, iar chinezii produc drujbe la preţ de ferăstrău şi becuri la bani de lumânare.
Basarabeanul Vitalie vinde piese de maşină şi diverse chiţibuşuri electrice "de la ruşi" de prin 1991. Până în 2000 i-a mers bine la Obor, apoi a "supravieţuit" vreo 7-8 ani la Moghioroş.
Acum, electrice nu mai e rentabil să vândă, chinezii i-au luat faţa cu marfa lor ieftină. Cât despre semeringuri, pompe şi alternatoare de Lada, le ia de la mulţi care îşi duc maşinile la Rabla, dar le vinde la puţini. "Cine mai ţine Ladă?", întreabă el retoric. Se gândeşte să se facă paznic, dar nu-i place cum miroase în farmacie. "20 de ani am mirosât la fiare", spune el. În glumă, le spune prietenilor că are jumătate de kilogram de vaselină în plămâni.
A pus sapa în pod şi a plecat să vândă piese de Ladă
Când Vitalie avea vreo 40 de ani, i-a căşunat deodată să vină în Bucureşti. "A mea - spune el arătând spre nevastă - nici să n-audă". Dar omul şi-a pus sapa în pod, l-a dat dracu de hectar de pământ şi a trecut graniţa la români. Avea prieteni care făceau deja bani din negoţ în România.
"Şi m-o lăsat cu copchiii acasă", spune nevasta Smaranda. Tot ea îi dă înainte cu vorba: "Păi, ia gândeşte-te matale. Singură acasă, el plecat la dracu (Doamne, iartă-mă!) cu sacii peste Prut. Trei săptămâni n-am aflat de el". Până când Vitalie i-a trimis o scrisoare. Îi povestea că îi merge bine, că românii "îs oameni de omenie", cumpără "di la fraţi" şi că e de stat la Bucureşti.
Stătea într-o baracă de lângă piaţa de "ruşi" din Obor. În prima iarnă s-a îmbolnăvit ("răjeam ca măgaru"), dar în a doua strânsese bani cât să se stea cu chirie. Asta pe lângă că ducea bani acasă, la Codreanca, de câte ori se întorcea pentru marfă.
IMS - patru roţi spre bani mulţi
Prin '93, a făcut cea mai bună investiţie a vieţii lui. "Mi-am luat IMS. Maşină bună, cu tablă groasă, fujea pe dealuri", rezumă cartea tehnică a maşinii militare Vitalie. Maşina asta a mers de la Chipereşti (sat din Iaşi) la Bucureşti de sute de ori şi a adus marfă atât pentru Vitalie, cât şi pentru alţii.
"Nuş cum a ţinut, dar zeşe ani n-am avut treabă cu ea", spune omul. Are şi o poză cu maşina. Imaginea e cam ştearsă şi îndoită, dar se vede că el stă drept în faţa botului ei rotunjit, ca la poză, cu ochii aţintiţi în aparat. Dar se vede şi că maşina e cocoşată bine de spate.
Pe verso e o dată: 18 iunie 1995. Maşina era plină cu piese de Ladă, cântare, instrumente de măsură pentru electricieni, chei de maşină, bormaşini, drujbe ruşeşti cu coarne. "S-or făcut bani adevăraţi. Păi nu veneam bine că plecam la loc". Aşa că IMS-ul devenise un soi de taxi al mărfii. "A fost şi când am plecat de două ori într-o stămână. Iarna mă duşeam mai rar, cam de două ori în lună", îşi aminteşte "negustorul".
Din banii de pe drujbe, şi-a luat apartament Cu toate că şi-ar fi permis mai devreme, a închiriat un apartament în '94, în Ferentari. Făcuse bani cu maşinuţa lui şi, după ce a intrat în apartament, şi-a anunţat soţia să vină să stea cu el. Apoi s-au gândit să îşi ia şi cei doi băieţi. "Unul a vândut cu mine în târg până în 2000. Ăştia doi sunt copiii lui", arată bunicul spre un băiat de clasa a treia şi o fetiţă de grădiniţă. Din banii scoşi în piaţă, Vitalie şi-a cumpărat apartamentul în 1998. IMS-ul l-a dat acum trei ani, la "un cioban di la Petroşani".
Acum, copiii (vorba vine, amândoi au trecut de 40 de ani) nu îl mai înţeleg pe tătucul lor. Îi zic că de ce se mai duce el să vândă pe maidan, peste drum de Moghioroş, dacă scoate doar câteva zeci de lei pe zi. Ani la rând nu le-a dat dreptate, dar acum vrea să le lase-ncolo de curele de ladă şi să se facă paznic. I-a mers bine cu fiarele, dar nu s-a gândit la pensie. Are doar 18 ani vechime, munciţi acasă, în Basarabia.
Copiii, tot cu fiarele
Apartamentul lui Vitalie este de două camere, dar copiii îi lasă adesea pe cap patru nepoţi. Ai mici n-au ajuns niciodată în Codreanca, de asta îi pare cel mai rău lui Vitalie. De fiii săi e mulţumit.
Celui mare "i-au plăcut fiarele, ca mie" şi a deschis un magazinaş prin Rahova, unde copiază chei. Celălalt e vatman. Cumva, şi lui i-au plăcut fiarele, dar să le călărească, nu să le ia la mână.
"Să nu le dea la oameni chişături"
În 1993, în piaţa Obor "tot erau vreo sută" de "ruşi", toţi basarabeni care aduceau marfă peste graniţă. Acum, Oborul are un alt talcioc, în care au dat năvală produsele chinezeşti.
"Nu-i treaba că sunt chineji. Da să dea lucruri bune la oameni, nu chişături", spune omul. Şi ia două ferăstraie, unul cu mâner de plastic şi altul cu mâner de lemn. După pânză şi uzura mânerului, ultimul se vede că e de-o vârstă cu cel mai mare dintre nepoţii săi. "Da taie brici", zice Vitalie, privind cu ochi admirativi spre unealta din mâna dreaptă. După care îşi mută ochii spre stânga: "Ăstălalt e de la chineji. Are dinţii strâmbi şi mi l-a adus băiatu acum trei săptămâni. Am tăiat două scândurele".
Fără bon, fără vină
Spune că nu a dat în viaţa lui bon pentru marfa vândută. Dar asta nu îl face să se simtă câtuşi de puţin vinovat: "Eu n-am păcălit pe nimeni, la toţi le-am dat marfă întâia". Cât despre traficul peste Prut, spune că "era fraier aşela care nu făşea".
E nemulţumit însă de un lucru: că vechile pieţe ale ruşilor, acum cu alţi vânzători şi marfă mai mult chinezească, se numesc tot "la ruşi". "Eu nu suport când îl aud pe unu că se plânje că a luat un rahat "de la ruşi". Şi îi pune pe oameni să se întoarcă la taraba de unde au luat "rahatul" şi să îi întrebe pe vânzători ceva în limba rusă.
La Obor, pe o stradă de după piaţă, stau întinse vreo opt maşini Lada. Câţiva oameni roiesc în jurul lor, gata să-i ofere unui cumpărător orice piesă care îl interesează. Piaţa "la ruşi", unde vindea altădată şi Vitalie, nu mai e. A dispărut, dar în apropiere a răsărit un alt talcioc, cu vreo 50-60 de comercianţi. Găseşti de toate, de la piese de maşină la electrice, scule pentru construcţii şi ... acvarii. Ieri dimineaţă, unul dintre comercianţi a venit cu marfă nouă, iar ceilalţi, uniţi în vocea celui mai burtos şi vorbăreţ, întreabă: "Da de unde ai astea, bre?". Omul râde în barbă, nu priveşte pe nimeni şi îşi aşează grijuliu întrerupătoarele, prelungitoarele şi şurubelniţele. Răspunde simplu: "De la domnu Chin".