Vânzătorii din târguri lucrează cu program redus. Cine n-are magazie să pună marfa la adăpost, stă acasă.
Vânzătorii de legume din pieţele din Bucureşti nu se plâng numai de ger. Abia a trecut cineva să le dea zăpada dintre tarabe, iar pe unde n-a trecut lopata au aruncat ei, cu grijă, câte-un sac de nisip. În spaţiile neacoperite din Capitală, ieri la prânz nu găseai decât comercianţii norocoşi - cei care au şi câte-o magazie aproape de tarabă, de unde aduc câteun kil - două de marfă, de teamă să nu degere pe tarabă. Doamna Sanda a rămas singură în Piaţa Gara de Nord, între 20 de tarabe goale. Stă în piaţă mai mult de drag decât de treabă. "Pe frigul ăsta vă spun eu că nu vine nimeni. Nici pieţari, nici clienţi. Eu mai am în zonă un magazin cu ouă şi arunc un ochi şi-aici, şi dincolo. Şi n-am scos multă marfă", spune bucu reşteanca Sanda, care şi-a întins, la vedere, fix două rădăcini de pătrunjel, trei cepe roşii şi cam un kil de cartofi. "Mai sunt blocurile astea peste stradă. Văd oamenii fix taraba mea. Poate o avea cineva nevoie. E bine să mă vadă". A venit la ora 11 şi la ora 13.00 deja se pregătea să închidă. O ciorbă fierbinte şi-o pătură pentru murături Vasile e pieţar de când se ştie la Domenii. Vorbeşte mai greu că tocmai e deranjat de la masa de prânz: o ciorbă la borcan de 800, din care ies aburi. Alături e cafeaua la pahar de plastic şi-un prieten de treabă, cu care trece şi timpul, şi frigul. Are pe tarabă câteva pungi cu gogonele murate, câteva de fasole şi un morman de cartofi, acoperit cu două pături. Ger ca acum a mai prins şi în alţi ani şi tot a scos-o la capăt. Metoda lui e una simplă: "Pe mine nu m-alungă nici frigul acasă. Eu las etichetele pe tarabă. Am şi ceapă bună. Dar aia nu e cartof. Îngheaţă imediat. Vrea clientul, fug cu tasul în magazie şi l-am servit. Vrea o verdeaţă? Imediat!". A venit la muncă pe la ora 10.00, că mai de dimineaţă nici lacătul la magazie nu l-a putut descuia. "Era să rup cheia-n el ieri. Şi nici bani să-mi cumpăr altul nu ştiu dacă fac astăzi. Am pierdut pensionarii de dimineaţă, acum aştept să iasă lumea de la muncă", spune Vasile. Tot vadul e numai al lui. În stânga şi în dreapta e liber, doar în faţă mai are un "coleg de serviciu", ocupat din cale-afară să spargă gheaţa de lângă tarabă cu un hârleţ. Ofertă bună la doamna Doina: banane degerate Într-un colţ de alee, doamna Doina e singura care are la vânzare marfă de import: fructe şi legume din Olanda sau Turcia. Bananele au îngheţat bine, li s-a înnegrit coaja. De aia le şi vinde cu puţin, doi lei kilogramul. "La supermarket e şase lei kilu. Cine vrea de-astea, să le cumpere", spune Doina, în timp ce pune la cântărit nişte mandarine, nici alea mai breze. Are şi o cutie cu ardei graşi roşii şi verzi, cutie acoperită cu o pătură. Speră să nu-i îngheţe şi ăia, că-i cea mai scumpă marfă. Vânzătoarea nu pleacă din piaţă nici să-i cadă din cer un munte de zăpadă: "Am altă soluţie? Mie cine-mi dă să mănânc?". Ca şi în cazul domnului Vasile, colegii ei n-au venit astăzi la muncă. Au lăsat tarabele acoperite cu folii din plastic albastre şi de când a dat frigul nici c-au mai trecut pe-acolo. "Poate n-au mai luat marfă, poate o ţin undeva bine şi se păstrează", încearcă Doina o explicaţie. Mai are totuşi una: sunt unii comercianţi care n-au magazie lângă tarabă: "Cari cu cârca două ore ca să stai în piaţă trei. Păi mai pleci de-acasă? Ce afacere e asta? Veniţi la primăvară, când e frumos şi lume multă". Oborul are clandestini Pentru cei care n-au prins loc în piaţa modernizată de la Obor, frigul e testul răbdării. Deja s-au împuţinat vânzătorii "la cutie" din jurul târgului, care ies şi intră din piaţă, să-nşele gerul. Au rămas vânzătorii de "neperisabile": cinci ţeline la cinci lei, grămezile de nuci la doi lei şi murăturile: "Eu am noroc. Nu plătesc loc şi am şi maşină. Am câteva butelcuţe cu murături. Când mă supăr, pot să plec frumos acasă", spune domnul Mihai, venit din Vidra cu o Dacie- papuc plină cu varză murată şi gogonele. "Eu las etichetele pe tarabă. Am şi ceapă bună. Dar aia nu e cartof. Îngheaţă imediat!“ VASILE, comerciant Piaţa Domenii BILANŢ 20 de şcoli închise din cauza frigului Aproximativ 20 de şcoli au fost închise ieri din cauza temperaturilor scăzute şi a drumurilor înzăpezite, potrivit ultimelor date furnizate de inspectoratele şcolare judeţene în cadrul videoconferinţei organizate de Ministerului Educaţiei. 18 şcoli şi-au suspendat cursurile din cauza disconfortului termic din sălile de curs, iar în alte două unităţi nu s-au ţinute orele, pentru că microbuzele şcolare nu au putut asigura transportul elevilor. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a solicitat inspectorilor şcolari să monitorizeze situaţia din şcoli şi să închidă şi alte unităţi dacă va fi nevoie şi, de asemenea, să urmărească situaţia absenteismului, mai ales la prima oră de curs. (Cristina Lica) Citiți și:
- România, sub COD GALBEN de ger. VEZI cum va fi vremea în orașul tău