Cea mai mare bancă americană a avut pierderi nete de 5,1 miliarde dolari în primul trimestru din acest an, adică de 1,02 dolari/acţiune, după afişarea unor deprecieri de active de şase miliarde dolari înainte de impozitare şi a altor costuri, arată astăzi raportul financiar al băncii.
Rezultatele trimestriale ale Citigroup includ deprecieri de active de 6 miliarde de dolari înainte de impozitare şi costuri ale creditării ca urmare a expunerilor directe la piaţa ipotecară cu grad mare de risc.
Cea mai mare bancă americană a avut în primul trimestru rezultate financiare ce reflectă şi deprecieri de active de 3,1 miliarde dolari, ca urmare a unor angajamente de pe piaţa finanţelor structurate şi deprecieri de active de 1,5 miliarde dolari, înregistrate ca urmare a licitaţiilor de valori mobiliare. Rezultatele Citigroup mai reflectă şi o creştere cu 3,1 miliarde dolari a costurilor creditării pentru consumatorii internaţionali.
"Rezultatele noastre financiare reflectă continuarea turbulenţelor fără precedent de pe piaţă şi din mediul de creditare şi impactul acestora asupra poziţiilor noastre riscante, din punct de vedere istoric", a declarat directorul general al Citigroup, Vikram Pandit.
Sursa: The Money Channel
(15:31)