Pierderi de 20 miliarde de lire la Royal Bank of Scotland

Grupul financiar Royal Bank of Scotland (RBS) a anunţat azi că a pierdut peste 20 miliarde lire sterline anul trecut, cea mai mare pierdere înregistrată vreodată de o companie britanică, cauzată inclusiv de integrarea diviziilor ABN Amro preluate în 2007, potrivit Reuters.

Banca estimează un rezultat negativ de 7-8 miliarde lire sterline, la care se vor adăuga pierderi de 15-20  miliarde lire din cauza impactului negativ al integrării unor divizii şi active ABN Amro, achiziţionate în 2007.      RBS este deţinută în proporţie de 58% de stat, în urma programului de salvare a sistemului financiar lansat în octombrie 2008 de Marea Britanie.       Potrivit unui nou program similar, anunţat azi de Londra,  guvernul britanic va înlocui titlurile cu drept preferenţial pe care le deţine la RBS cu acţiuni obişnuite, operaţiune care va mări participaţia statului de la 58% la 70%.  

Royal Bank of Scotland a fost, în octombrie, beneficiarul celei mai mari părţi a programului de salvare a băncilor, obţinând de la stat un ajutor de 15 miliarde de lire sterline din fondurile totale de  37 miliarde lire sterline.      

RBS, înfiinţată în 1727, a preluat în  2007  împreună  cu  băncile Fortis din Belgia şi Santander din Spania, instituţia concurentă  olandeză ABN Amro, în cadrul unei tranzacţii de 72 de miliarde de euro.