REZULTATE. Pierderile Rompetrol Rafinare au crescut de aproape 10 ori în primele nouă luni din acest an, faţă de perioada similară din 2007, de la 12 la 119 milioane de dolari.
În acelaşi timp, afacerile nete ale companiei s-au majorat cu 75%, la 3,1 miliarde de dolari. Pentru al treilea trimestru, pierderile au avansat de la 25 la 70 de milioane de dolari. Potrivit companiei, rezultatele au fost puternic influenţate de factori externi, cum ar fi creşterea cotaţiei ţiţeiului, care a determinat majorarea capitalului de lucru şi a finanţărilor aferente, la care se adaugă deprecierea leului şi criza financiară.