Pierdere de 3,71 miliarde de euro la ING

Banca olandeză ING, care va disponibiliza 7.000 de angajaţi, a afişat o a doua pierdere trimestrială, din cauza deprecierii valorilor mobiliare ipotecare, a creditelor şi a acţiunilor.

Pierderea înregistrată în al patrulea trimestru a fost de 3,71 miliarde euro, echivalent cu 1,82 euro/acţiune, a anunţat azi banca olandeză. Pierderea s-a situat sub estimările realizate luna trecută, de 3,9 miliarde euro, şi vine după un profit net de 2,48 miliarde euro, sau 1,18 euro/acţiune, în aceeaşi perioadă a anului precedent.

ING va reduce efectivele cu 5,4%, pentru a diminua costurile operaţionale cu 1 miliard euro în acest an.

Compania, prima care a apelat la planul de redresare financiară oferit de guvernul olandez, va limita viitoarele deprecieri ale activelor prin transferul riscurilor legate de activele ipotecare Alt-A în Olanda.

"Avem ca priorităţi în acest an continuarea reducerii expunerii activelor şi raţionalizarea costurilor", a declarat preşedintele consiliului de supraveghere, Jan Hommen.

Şi grupul financiar Royal Bank of Scotland (RBS) a anunţat la sfârşitul lunii ianuarie că a pierdut peste 20 miliarde lire sterline anul trecut, cea mai mare pierdere înregistrată vreodată de o companie britanică.

CITIŢI ŞI România, cauza declinului Millenium Bank

Banca Dexia renunţă la 900 de salariaţi