Câştigarea unui tablou de Picasso în valoare de 1 milion de euro este un vis ce poate deveni realitate pentru persoana declarată victorioasă în cadrul unei loterii internaţionale caritabile, organizată în Franţa, pentru care vor fi puse în vânzare 200.000 de bilete de 100 de euro.
Tabloul intitulat ''Still Life'' a fost realizat în 1921. Este o compoziţie geometrică în care sunt reprezentate o porţiune de ziar şi un pahar de absint.
Prin această loterie, organizatorii speră să strângă 20 de milioane de euro. Un milion va fi plătit proprietarului tabloului, colecţionarul David Nahmad, iar restul banilor vor fi direcţionaţi pentru finanţarea unui proiect al organizaţiei Care en Africa.
În 2013, organizatorii loteriei au testat acest concept şi au reuşit să colecteze 5 milioane de dolari pentru renovarea oraşului libanez Tyr.
''Arta este de obicei asociată cu voluntariatul la cine de gală, unde sunt scoase la licitaţie opere de artă. Acest lucru este accesibil doar persoanelor care participă la o astfel de cină şi care au posibilităţi", a comentat marţi la Muzeul Picasso din Paris, Peri Cochin, promotorul acestei iniţiative.
''100 de euro este o sumă substanţială, dar există multe persoane care pot contribui cu 100 de euro'', a adăugat el.
''Still Life'' este o pictură realizată într-o perioadă în care artistul ''sintetiza curentele realist şi cubist'', a explicat pentru AFP Laurent Le Bon, directorul Muzeului Picasso unde este expus tabloul care, potrivit acestuia, ''este o operă ce te face să reflectezi şi să visezi''.
Tragerea la sorţi va avea loc la Paris la data de 6 ianuarie 2020.
În 2013, un american în vârstă de 25 de ani, responsabil în cadrul unei companii pentru securitate la incendii din Pittsburgh (Pennsylvania), a fost declarat câştigător.
Organizatorii intenţionează să organizeze acest tip de loterie în fiecare an, în beneficiul unor organizaţii umanitare. Biletele sunt puse în vânzare pe site-ul 1picasso100euros.com