În 22 aprilie 2020, când se împlinesc treizeci de ani de la debutul mitingului-maraton din Piaţa Universităţii, gândul meu se îndreaptă spre cei care au luptat pentru democraţie, în primăvara anului 1990.
Spre cei care – militând atunci în Liga Studenţilor, Grupul Independent pentru Democraţie, Alianţa Poporului, Asociaţia 21 Decembrie, Asociaţia 16-21 Decembrie, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Societatea Timişoara, asociaţii ale liceenilor şi sindicate libere – s-au reunit în jurul “kilometrului 0” al “zonei libere de comunism”.
Spre greviştii foamei din corturile din faţa Teatrului Naţional, spre primele posturi de radio independente şi spre ziarele România liberă, Baricada, Zig-Zag, Expres, Dreptatea, Viitorul care dimineaţa erau citite pe nerăsuflate şi seara, aprinse, deveneau candele ale speranţei.
Spre cei care au vorbit timp de şapte săptămâni din balconul Facultăţii de Geologie, pe care l-au transformat într-o tribună şi o “şcoală a democraţiei” şi spre cei care, participând seară de seară la manifestaţie, au dus mesajul lor mai departe.
Credeam că suntem mulţi, alegerile din “duminica orbului” ne-au arătat că eram puţini, dar violenţa represiunii care a pus capăt manifestaţiei din Piaţa Universităţii a demonstrat că cei puternici atunci se temeau de dispariţia fricii din sufletele oamenilor, de forţa adevărului şi a credinţei în idealuri.
Mulţi dintre cei care au participat la acea renaştere spirituală a societăţii nu mai sunt printre noi şi avem datoria să-i păstrăm în memoria noastră şi să le aducem un pios omagiu în Săptămâna Luminată.
După treizeci de ani, evenimentele de atunci au devenit istorie. O istorie care ne-a adus în Uniunea Europeană, în Alianţa Nord-Atlantică şi în rândul democraţiilor consolidate. Ne confruntăm cu alte dificultăţi, cu alte provocări şi incertitudini, cu multă dezbinare şi cu un alt val de ură, care s-a mutat din stradă pe reţelele de socializare.
Suntem însinguraţi nu numai de pandemia care ne-a izolat în casele noastre, dar şi de egoismul pe care competiţia acerbă pentru interese, bani şi lupta pentru putere l-au răspândit, însă putem regăsi forţa de a ne reuni gândul şi simţirea.
Avem la dispoziţie cincizeci şi trei de zile de acum înainte pentru a rememora evenimentele de atunci, pentru a ne reaminti visurile şi idealurile pentru care am luptat, greşelile pe care le-am făcut, contestările reciproce care ne-au îndepărtat unii de alţii.
Sinceritatea şi profunzimea cuvintelor rostite din balconul Universităţii din Bucureşti de mari intelectuali ai României şi de mulţi oameni simpli dar curaţi la suflet, pe care le vom posta pe site-ul nostru în săptămânile următoare, pot fi recuperate într-un recurs la istoria recentă a României.
Redescoperirea acelor momente de “lumină în întuneric” ne poate ajuta să învingem nu numai virusurile care ne contaminează corpul, dar şi pe cele care ne contaminează conştiinţa şi să înţelegem că “numai împreună putem reuşi” împotriva Răului, redescoperind Binele din noi.