Piaţa muzicii digitale, sufocată de piraterie

Aproximativ 99% din muzica digitală deţinută de români a fost procurată fraudulos de pe internet.

Aproape 99% din muzica digitală deţinută de români este achiziţionată ilegal de pe internet, ne-a declarat directorul general al EMI Music Publishing România, Radu Clondescu. Astfel, veniturile provenite din comercializarea de muzică în format digital, ale caselor de discuri care activează pe piaţa autohtonă, sunt mici.

  • La nivel mondial, situaţia este puţin mai bună, respectiv 95% din muzica digitală fiind descărcată fraudulos, fără ca artiştii şi casele de discuri care o produc să aibă vreun profit.

Principala sursă: huburile

  • În 2008, peste 40 de miliarde de fişiere muzicale au fost „împărţite“ ilegal pe internet, mai ales prin intermediul reţelelor P2P (peer-topeer) - popularele huburi, se arată în raportul Digital Music Report 2009, publicat de International Federation of the Phonographic Industry (IFPI).
  • Numai industria muzicală din Marea Britanie a pierdut în 2008 circa 180 de milioane de lire sterline (257 de milioane de euro) din cauza pirateriei on-line.

„Oamenii trebuie forţaţi să cumpere şi nu să ia gratuit. Iar acest lucru nu se va întâmpla doar dacă îi rugăm să facă asta“, a declarat directorul general al IFPI, John Kennedy, subliniind necesitatea intensificării luptei împotriva pirateriei on-line.

Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, piaţa mondială de muzică digitală se ridică la 3,7 miliarde de dolari. Platformele digitale reprezintă deocamdată doar 20% din totalul pieţei de muzică. Cea mai mare piaţă pentru muzica digitală, cu o cotă de 50%, este SUA. Aici, anul trecut au fost descărcate de pe internet peste 1,1 miliarde de melodii.

EVOLUŢIE Magazine on-line de muzică şi în România

În România există puţine magazine on-line de unde poate fi descărcată legal muzică. Două dintre acestea sunt MusicMall şi Orange Music Store. Ultimul pune la dispoziţia clienţilor peste un milion de piese din toate timpurile şi genurile muzicale. Pentru a aproviziona magazinul digital cu muzică, operatorul a semnat contracte cu principalele case de discuri internaţionale - Universal, Sony BMG, Warner şi EMI. La Music Store, o melodie costă 1,6 euro plus TVA.

Celălalt magazin, MusicMall, găzduieşte peste 10.000 de melodii în format MP3, iar costul unei piese este de aproximativ un dolar. La nivel mondial, cel mai mare magazin on-line de muzică este iTunes Store, care aparţine companiei Apple.