Inflaţia care a crescut peste aşteptări a generat o majorate accelerată a prețurilor atât la alimentă cât și la produsele nealimentare.
În aceste condiții, aceste majorări de prețuri au influiențat chiar și piața imobiliară.
În anul 2020 specialiștii preconizează creșteri de prețuri pe piața imobiliară de 10-20% până la final de an.
„E vorba pe de o parte despre apariția unei noi legi care modifică condițiile de recepție a construcțiilor, acesta fiind un lucru care din punctul nostru de vedere va duce la noi întârzieri, iar aceste întârzieri se traduc în costuri financiare.”, a declarat Bogdan Ivan, vicepreședinte ADIRU. Potrivit sursei citate, cauzele acestor majorări sunt următoarele: - Creșterea costurilor cu forța de muncă în construcții - Creșterea prețurilor materialelor de construcții - Îndeplinirea criteriilor de performanță energetică - Legislația privind modul de recepție și predare a clădirilor noi, birocrația - Instabilitatea politică, legislativă și volatilitatea cursului leu-euro, potrivit antena3.ro