Trebuie luate măsuri suplimentare pentru a evita distorsiunile majore existente în piaţa gazelor naturale. Aceste măsuri reprezintă urmările unei liberalizări slab pregătită şi forţată, afirmă reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).
ACUE sprijină în totalitate procesul de liberalizare a pieţei de gaze naturale din România, dar susţine că o etapă foarte importantă a acestui proces este cea de stabilire a unui preţ pentru gazul natural obţinut din producţia internă. În România nu au fost îndeplinite toate condiţiile prealabile, aşadar ACUE consideră că demararea unui astfel de proces ar putea avea numai efecte negative asupra pieţii.
Reprezentanţii federaţiei avertizează că dacă schimbarea preţurilor s-ar face în momentul de faţă, ar avea că rezultat negativ un preţ final crescut pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică.
Un exemplu concret: Preţul de achitizitie al gazelor naturale din piaţa existentă (reglementată) este de 60 lei/MWh. Liberalizarea ar duce la o creştere imediată, preţul ajungând la o valoare de 72-80 lei/MWh.
De asemenea, o altă problema ar fi dacă producătorii interni ar stabili preţul la o valoare apropiată preţului gazelor naturale din import, lucru care ar avea efecte devastatoare pe piaţa gazelor şi ar conduce în cele din urmă la falimentarea unor participanţi din piaţă, a unor furnizori, dar mai ales a unor producători de energie termică.
În acelaşi timp, ACUE consideră că o dereglementare graduală, în paşi mici, nu ar fi o barieră pentru stimularea competiţiei, deoarece, în prezent, orice client îşi poaste schimba furnizorul de gaze naturale. Acest process de schimbare a frunizorului nu este foarte des întâlnit pentru că în România nu se dispune de o fluenţă adecvată, astfel încât clientul să beneficieze de condiţiile necesare schmbării.
Companiile de distribuţie şi furnizare practică o taxa de distribuţie, respectiv o marjă de furnizare, care în prezent au o valoare de 30% din preţul final al gazelor naturale.
ACUE a fost înfiinţată în anul 2012 şi are 30 de membrii, printre care se regăsesc cele mai puternice grupuri din domeniul energiei şi al gazelor naturale, precum E.ON România, ENGIE România, Enel România, CEZ România, Societatea Energetică Electrică SA, GAZ EST, dispunând de un număr total de angajaţi de aproximativ 27.000 şi o cifra de afaceri anuală de peste 5,5 miliarde de euro.
În luna iunie 2016, Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă prin care preţul plătit (60 lei/MWh) a fost îngheţat în perioada 1 Iulie 2016 – 31 Martie 2017, procesul de liberalizare fiind astfel suspendat.
Agenda planului de liberalizare prevedea o majorare de 6 lei/ MWh la 1 Iulie 2016 şi 1 Iulie 2017, cu o renegociere stabilită pentru anul 2018.
Preşedintele ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei), Niculae Havrileţ, a anunţat joi că preţul gazelor va suferi o majorare de 5-6% începând de la 1 Aprilie pentru consumatorii casnici, dar că aceştia vor fi “protejaţi” de posibilele fluctuaţii ale preţului pe tot parcursul anului.