Piata de telecomunicaţii din România rămâne şi în 2016 una dintre cele mai competitive piete din Europa. Lupta dintre cei trei giganţi, Vodafone, Orange şi Telekom, rămâne în continuare vectorul principal de creştere a calităţii serviciilor şi de păstrare a preţurilor la un nivel foarte bun.
Principala tendinţă va fi şi în acest an reprezentată de creşterea traficului pe dispozitivele mobile. „Observăm o adopţie extraordinară a terminalelor compatibile 4G, precum şi a consumului de date, în special în zona de streaming video, navigare online şi Social Media. Adopţia puternică a noilor tehnologii de către utilizatori este, de asemenea, condusă de o rată de penetrare a smartphone-urilor în creştere, precum şi de un avans al consumului de date”, au declarat reprezentanţii Vodafone.
Pe parcursul ultimilor ani, s-a observat o accelerare rapidă a adopţiei smartphone-urilor în randul utilizatorilor, şi tot mai mulţi optează pentru un terminal compatibil 4G.
„În primul an de la lansarea Supernet 4G, vânzările de terminale 4G s-au triplat şi, având în vedere rata de penetrare a smartphone-urilor din România, încă există loc de creştere”, au declarat reprezentanţii Vodafone.
Sectorul IT&C, tot mai important pentru economia României
Sectorul IT&C a devenit esenţial pentru economie, acesta contribuind la PIB-ul României mai mult decât industria construcțiilor și serviciile financiare luate la un loc. Cu o creștere de 11% față de anul trecut, IT-ul a devenit anul acesta locomotiva economiei românești. În prezent, industria reprezintă 6% din PIB și ar putea fi dublu. Numai că la nivelurile aproximate de dezvoltare, până la o valoare de 3,8 miliarde euro în 2018, nu va ajunge la o pondere mai mare de 10% din PIB. Este vorba aici doar de companiile angajate direct în producția de software și servicii, nu de angajații din telecom sau alte sectoare care au grijă de departamentele IT din fiecare companie. Cifrele au fost anunțate de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS), pe baza unui studiu realizat de Pierre Audoin Consultants (PAC). În sectorul IT lucrează aproximativ 100.000 de oameni, de la cei care oferă suport tehnic, până la ingineri și dezvoltatori de software. Conform Strategiei Naționale privind Agenda Digitală pentru România 2020, elaborată de Ministerul pentru Societatea Informațională, obiectivul României este de a avea 250.000 de angajați în sectorul serviciilor informatice și de telecomunicații până la sfârșitul acestui deceniu. Scutirea de impozit pe venit pentru angajaţii IT şi finanţarea publică a parcurilor IT, au darul de a stimula şi mai mult această industrie. Anul acesta, vom asista la dezvoltarea de hub-uri, companiile din IT vor fi prezente în tot mai multe oraşe din ţară. Anul 2016 aduce creşteri şi mai mari datorită tendinţelor globale legate de IT precum digitalizarea, big data, Internet of Things. Conform unui studiu realizat de Gartner, în viitorul apropiat, peste 80% din mediul de afaceri va fi digitalizat, ceea ce înseamnă mobilitate, Big Data și Internet of Things. „Inovațiile și transformările tehnologice continue din sectorul IT oferă utilizatorilor – prin dispozitive și aplicații de ultimă generație – soluții de mobilitate și de business intelligence. Există deja brand-uri românești, precum Utok, E-boda, Evolio, Vector Watch, care se dezvoltă pe această tendință și estimez că numărul acestora va crește“, potrivit lui Constantin Măgdălina, Strategic Development, Market Enablement, EY România.