Firmele timişorene care au închiriat spaţii în clădiri de clasa A îşi subînchiriază birourile pentru a face economii.
Criza economică şi, implicit, reducerea cererii de produse şi servicii a determinat din ce în ce mai multe companii din Timişoara să-şi restrângă activitatea. Drept urmare, managerii au luat în calcul micşorarea suprafeţelor alocate birourilor sau cele comerciale pentru a reduce costurile cu chiriile.
Astfel, specialiştii din domeniul imobiliar vorbesc despre apariţia unei noi tendinţe pe piaţă. Este vorba despre subînchirierea birourilor de clasă A şi B din Timişoara. O treime dintre acestea au fost deja scoase la închiriat, în secret, de către firmele care în condiţii de criză financiară nu-şi mai permit aceleaşi chirii ca în urmă cu un an. Contracte cu clauze stricte Potrivit agenţilor imobiliari, este vorba, în total, de aproximativ 6.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri de clasă A şi B. Aceste spaţii au fost închiriate mai ales de firmele multinaţionale, la preţul de 22 de euro pe metrul pătrat.
Majoritatea contractelor de închiriere pentru astfel de spaţii au fost semnate într-o perioadă când se punea accent pe amplasament şi calitatea imobilului, iar contractele de închiriere au clauze stricte şi penalităţi, clienţii fiind obligaţi să plătească o sumă fixă până la finalizarea contractelor. Astfel, singura opţiune rămâne subînchirierea spaţiilor cu pricina.
Tranzacţii ţinute sub tăcere „Birourile au fost închiriate pe minimum doi ani, iar acum chiriaşii s-au trezit în imposibilitatea de a suporta costul chiriei, pe fondul crizei. Unele companii vor să se relocheze sau să se restrângă la strictul necesar, însă proprietarii imobilelor de birouri nu sunt de acord, invocând perioada de contractare. Singura scăpare e că le permit acestora să aducă în locul lor alţi chiriaşi”, explică Puiu Bălan, director de închirieri la compania Sedako Imobiliare.
Deşi închirierile, respectiv subînchirierile, sunt singurele acţiuni care mai animă piaţa imobiliară din Timişoara, toate tranzacţiile sunt încheiate în mare secret. Astfel, agenţii imobiliari sunt „forţaţi” să păstreze tăcerea asupra companiilor importante, care leau solicitat ajutorul pentru a le găsi clienţi cărora să le subînchirieze spaţiile pentru care plătesc, în prezent, chirii de mii de euro. „Sunt unele cazuri disperate, firme dispuse să suporte faţă de proprietar o parte din chirie, subînchiriind unor terţi sub preţul pe care l-au contractat iniţial, numai pentru a-şi reduce cumva din cheltuieli”, a mai spus Bălan.
Specialiştii din domeniul imobiliar spun că tranzacţiile de acest tip trebuie ţinute „sub cheie” tot din motive financiare. Pe de o parte, companiile care subînchiriază riscă să-şi şifoneze imaginea dacă fac publice aceste tranzacţii şi recunosc, implicit, că au probleme financiare.
De cealaltă parte, proprietarii clădirilor de birouri de lux nu vor să recunoască existenţa acestor tranzacţii, de frică ca nu cumva să-şi alunge potenţialii clienţi.
TENDINŢĂ
Consultanţă pentru subînchirieri
Mizând pe noul trend al pieţei, acela al subînchirierilor, o companie imobiliară din Bucureşti a inclus în portofoliul său serviciul de „property management”. Agenţii imobiliari le oferă consultanţă atât proprietarilor, cât şi clienţilor care nu-şi mai permit chiriile respective. Asta pentru că subînchirierea unui spaţiu presupune în primul rând acordul proprietarului şi apoi instituirea, între el şi chiriaş, a unor clauze noi. Cea mai mare problemă nu constă numai în găsirea terţului dispus să intre ulterior în parteneriat, cât a negocierii unor condiţii care să convină tuturor părţilor.