Piața auto. Pe benzină sau motorină: ce mașini își mai cumpără românii

Piața auto. Sursa foto: Arhiva EVZ

Piața auto din România a revenit pe plus în luna aprilie. La începutul anului, piața a înregistrat o ușoară scădere.

Piața auto din țară a crescut în luna aprilie

Înmatriculările de autoturisme noi au fost mai mari cu peste 30% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor.

În mai multe țări europene, guvernele au început să aplice taxe pentru mașinile electrice. Măsura vine după ce încasările din accizele pe benzină și motorină au cunoscut o scădere.

Au fost căutate masinile cu motorizări pe benzină, cele hybrid și mild hybrid. În același timp, autoturismele pur electrice au înregistrat o scădere de -18,3% pe piața auto.

Peste 13.000 de șoferi și-au schimbat mașina luna trecută

Unul dintre motivele pentru care înmatriculările de mașini electrice a scăzut este și scăderea bugetului Rabla Plus.

Anul trecut, cei interesați de o mașină electrică primeau peste 11.000 euro, în timp ce anul acesta suma a ajuns la jumătate: Alexandru Nicola, director vânzări stații electrice: "

„Motivele scăderii pot fi, pe lângă faptul că Rabla plus a început cu un usor ecart față de anul trecut. Creșterea volumelor de mașini electrice duce la creșterea numărulu de baterii, care, pentru a construi un vehicul electric și o fabrică de baterii, sunt necesari ani", a declarat pentru PRO TV Alexandru Nicola, director vânzări stații electrice, despre piața auto.

Piața auto din România. Performanțele mașinilor electrice în privința autonomiei au stagnat

În privința autonomiei, principala preocupare a viitorului cumpărător, performanțele nu au fost depășite considerabil. La acest lucru se adaugă și temerea legată de degradarea în timp a bateriilor:

„Dacă mașina trece de perioada de garantie care este de 8 ani – 160 de mii de kilometri, garantie impusă de UE, atunci costurile pot fi destul de mari – asta duce și la o frică a clienților de SH – pe de o parte masina se devalorizează , iar bateria dacă vrei să o schimbi cu una nouă s-ar putea să te coste cât o mica termică. Dacă îți cumperi o masină pe benzină, în 10 ani vei putea să faci aceeasi distanță cu un plin de benzină", a spus și Luci Popa, jurnalist auto

România avea la sfârșitul anului trecut aproximativ 2.700 de stații de încărcare. În total, piața auto la nivel național se ridică la aproximativ 40.000 de mașini electrice.