Peugeot, Citroen, în familie cu Opel și Chevrolet

General Motors, cel mai mare producător mondial de automobile și Peugeot Citroen – al doilea cel mai mare producător de mașini din Europa discută o posibilă colaborare în materie de producție, pentru reducerea pierderilor și diminuarea costurilor de fabricație, informează Reuters.

Colaborarea vizează mai mult producția de automobile și de componente și, deocamdată, mai puțin o eventuală preluare de acțiune. Peugeot a recunoscut negocierile cu General Motors și faptul că acestea durează de câteva luni, în timp ce un oficial al lui GM declară că acestea sunt discuții obișnuite și nu are nimic mai mult de comentat. După acest anunț, acțiunile producătorului francez s-au apreciat considerabil. Ca și Peugeot, divizia europeană a constructorului american trece deja prin restructurări ample în vederea rentabilizării afacerilor de pe bătrânul continent.