Petrom transforma gazele in energie

Compania petroliera este prima dupa caderea regimului comunist care construieste de la zero o centrala de producere a energiei electrice.

Petrom si-a anuntat ieri intrarea pe piata producatorilor de energie electrica prin construirea unei centrale electrice pe gaze. Compania petroliera va construi centrala pe un teren apartinand Rafinariei Petrobrazi, iar valoarea proiectului, incluzand si costurile cu infrastructura, este de 500 milioane de euro.

Centrala va avea o capacitate de 860 MW si va fi alimentata cu gaze naturale prin conductele Transgaz. Pentru consumul propriu, Petrom va folosi 20% din capacitatea centralei, iar energia produsa se va duce in rafinarii, exploatare si productie. Restul de energie va ajunge in sistemul national de electricitate.

Constructia centralei va incepe in 2008, iar aceasta va incepe sa furnizeze electricitate in sistem pana la sfarsitul anului 2010. Werner Schinhan, director executiv adjunct al Petrom, a declarat ca multe dintre capacitatile actuale de generare sunt invechite si vor fi inlocuite de altele mai putin poluante, cu emisii de carbon mult reduse.

Pentru Petrom, producerea este o buna oportunitate, mai ales ca este unul dintre principalii producatori de gaze din Romania, crede Schinhan. 

Ce aduce bun arderea gazului De la noua centrala, actorii din piata se asteapta sa contribuie la cresterea securitatii energetice a Romaniei si sa reduca impactul asupra mediului.

„Avantajele acestei initiative sunt uriase pentru consumatori pentru ca ar fi prima investitie care ar aduce tehnologie noua in sistemul energetic”, ne-a spus Jean Constantinescu, presedintele Institutului Roman pentru Energie (IRE). Producerea s-ar face in acest caz cu un consum de doua ori mai mic de gaz pentru aceeasi cantitate de energie.

In anul 2010, cand Petrom vrea sa furnizeze energie in sistem, pe piata producatorilor vor fi deja multe companii private, crede Gheorghe Buliga, vicepresedintele ANRGN.

„Concentratea productiei pe marii jucatori nu mai este eficienta, iar pana in 2010 vom avea inclusiv multi producatori de energie neconventionala si producere de energie prin microhidrocentrale noi”, spune Buliga.

Profit

Petrom „taie” costurile Instalatiile vechi produc acum energie la un cost de 60-80 de euro pentru un MW/ora, iar centrala Petrom ar putea sa aiba un cost de 40 de euro pentru un MW/ora, spune Jean Constantinescu, presedintele IRE.

Un alt avantaj al unei centrale pe gaz este ca emisiile poluante sunt mult mai putine decat ale unei centrale pe carbune si „este caraghios ca in strategia energetica se pune accent tot pe producerea pe baza de carbune”, spune Constantinescu.

Centrala Petromului va produce 860 MW in fiecare ora, ceea ce inseamna ca pe an va produce 4 milioane de MW, in conditiile in care functioneaza la capacitate maxima cam 5.500 de ore pe an, iar 40 MW/ora sunt folositi pentru consumul propriu.

„Petrom va avea un profit de 15% la un cost de 40 euro pentru producerea unui megawatt, deoarece concurenta este ineficienta, iar preturile pe piata sunt mari”, crede Constantinescu.