Petrolul României, în MÎNA ruşilor! GAZPROM a început forajul în vestul ţării!

Firma NIS, subsidiara Gazprom, a început operaţiunile de foraj în perimetrele concesionate în vestul României! Lucrările de forare la prima sondă de explorare a ţiţeiului şi gazelor naturale în perimetrul EX-7 Periam din Bazinul Panonic, din vestul României, au început pe 21 ianuarie 2017.

Sonda va fora la o adâncime de 2.500 de metri, iar lucrările de forare şi testare a sondei vor dura între 50 şi 60 de zile, în conformitate cu standardele ecologice, se arată în anunţul companiei, preluat de economica.net.

Firma NIS, subsidiară a gigantului rusesc Gazprom, împreună cu firma canadiană East West Petroleum, are în concesiune patru perimetre petroliere în Bihor şi Timiş (EX-2 Tria, EX-3 Baile Felix, EX-7 Periam şi EX-8 Biled) cu o suprafaţă de peste 4.000 de km pătraţi în Bazinul Panonic. Arealul a fost anterior controlat de Petrom, dar nu a fost activ explorat în ultimii 20 de ani. Perimetrele sunt deţinute în proporţie de 85% de NIS şi 15% de compania canadiană

NIS va finanţa 100% din cheltuieli şi va duce East West prin fazele 1 şi 2 ale explorării, în schimbul a 85% din perimetru, spune East West Petroleum, companie listată pe Bursa de la Toronto.

În octombrie 2011, East West Petroleum a intrat într-un acord cu Naftna Industrija Srbije (NIS), subsidiară a gigantului Gazprom, care va finanţa în totalitate costul primei faze a programului, estimat de canadieni la 60 de milioane de euro. Această primă fază include date seismice 3D şi forarea a 12 sonde, pe o perioadă de doi ani.  

Dacă partenerii extind lucrările la oricare dintre cele patru perimetre în cea de-a doua fază, NIS va continua să finanţeze costurile de explorare, estimate tot la 60 de milioane de euro.

Sârbii de la NIS a început 2014 operaţiunile de explorare petrolieră în perimetrele Periam şi Biled şi au realizat lucrări de prospectare seismică.

NIS mai deţine în România, pe lângă concesiunea perimetrelor din vestul ţării, şi o reţea de benzinării, operată sub brandul Gazprom.