Petrolul românesc - o istorie sentimentală - 168 de ani în care „aurul negru” a jucat un rol deosebit de important.
Petrolul este astăzi o resursă vitală care a reușit să își lipească denumirea de o valută forte, dolarul. Auzim azi de magnații Orientului Mijlociu, de „petrodolari”. Generația mea a crescut cu serialul Dallas, unde se vorbea de o companie petrolieră, aflată în luptă de piață cu alte companii.
Petrolul, descoperit în România, ulterior și în alte colțuri ale lumii
Petrolul a fost descoperit prima oară la Râfov, lângă Ploiești, pe moșia Păcureți, la 1856. Soarta va face ca, după ce în America vor fi găsite zăcăminte, să existe o adevărată goană pentru terenuri și concesiuni. Economia Valahiei era prea mică și semi-dependentă de otomani la 1856, ca românii să poată gândi în perspectivă.
La 1895, când deja România era independentă, s-a votat de către conservatori Legea Minelor, care oferea statului resursele din subsol, indiferent că erau pe moșie publică sau privată. Ploieștiul va deveni până în apropierea Primului Război Mondial un centru petrolier de mare calibru și de interes internațional.
La 1918, Pacea de la București din mai 1918, pace separată cu Puterile Centrale prevedea ca petrolul românesc să fie luat de Germania pentru o perioadă de 90 de ani, alături de surplusul de cereale și alte produse. A venit însă dezastrul pentru Puterile Centrale și România a devenit România Mare. Valea Prahovei a devenit un centru unde se ciocneau interese americane, britanice, franceze, olandeze. Petrolul „deslega” limbile și crea prietenii ori dușmămii după caz.
Petrolul românesc între Hitler și Stalin, între sovietici și americani
Petrolul românesc a fost râvnit de Hitler care a căutat să se apropie de Carol al II-lea, apoi i-a sacrificat pe legionari ca să poată veni Ion Antonescu. Mașina de război germană avea nevoie de petrol, ori, România îl avea. În 1939, deja Hitler oferea garanții de frontieră pentru a subordina economic România. Viorel V Tilea însă deconspiră totul la Londra și lucrurile se domolesc.
Petrolul românesc a reprezentat aurul negru pentru Hitler. Era dispus să achite cu aur propriu-zis importurile din România. Evident, nu trebuie să cădem în extrema că Antonescu îl taxa pe Hitler la maxim, fiindcă Antonescu știa că singur nu se putea opune sovieticilor. A venit Actul de la 23 august 1944, apoi a venit naționalizarea în 1948. Până în 1954, Sovromurile au exploatat mixt, adică atât pentru sovietici și pentru români toate resursele chiar și petrolul până la desființare în 1954.
După 1964, când a avut loc declarația de independență a României față de URSS, din punct de vedere a liniei politice, România s-a orientat industrial spre cooperarea cu Occidentul. Când Nicolae Ceaușescu a vizitat SUA, i s-a spus că există mult petrol în Marea Neagră și că americanii ar dori să exploateze 50-50%. Evident, Nicolae Ceaușescu a dorit să facă din țara sa un hub petrolier care să extragă și să rafineze cel puțin 33 milioane tone petrol anual, deși se spune că maximul a fost atins în 1988-26 milioane.
Epilog...
Ceaușescu a vurt să convingă Iranul, Irakul, Libia să furnizeze petrol pentru sistemul românesc de rafinare supradimensionat în raport cu gradul și capacitatea de extracție din România. În plus, Ceaușescu ordonase să fie o industrie pe orizontală, dedicată forajului, utilajelor grele, conductelor, țevilor și pieselor de schimb în domeniul petrolier, banii provenind de la FMI și Banca Mondială. Dar, la începutul anilor 80, Ceaușescu a decis să achite datoria externă și, evident, să orienteze aproape tot țițeiul rafinat către export.
Așadar, în anul 1990, industria petrolieră românească era la un punct maxim.
Sursa foto: Wikipedia