Petrecere cu iz electoral. Primar, acuzat că mituieşte alegătorii cu bani în campanie

Unul dintre, probabil, ultimele scandaluri din campania pentru alegerile locale de duminică s-a consumat miercuri şi joi în comuna Lugaşu de Jos, județul Bihor, unde primarul Sorban Levente (UDMR) este acuzat de reprezentanţii PNL că mituieşte alegătorii cu bani publici.

Concret, pe data de 16 septembrie, Consiliul Local al comunei Lugaşu de Jos (dominat de UDMR, care are 7 consilieri) a emis cu unanimitate de voturi (inclusiv cu cele ale celor 4 consilieri PNL) o Hotărâre pentru „premierea” cu câte 200 de lei a cuplurilor care au adunat cel puţin 25 de ani de căsnicie, dar şi a soţilor văduvi, pe care, însă, nu a trimis-o Prefecturii Bihor, pentru obişnuitul control de legalitate, scrie bihoreanul.ro.

Cu toate acestea, un membru PNL din comună, Sebastian Bradea, candidat la un mandat de consilier local, a sesizat Prefectura, afirmând că HCL a fost adoptată nelegal şi, mai mult, că primarul Sorban a organizat şi o petrecere pentru beneficiarii actului normativ, la un restaurant din localitate, Ecuador.

Avertisment de la Prefectură

În aceste condiţii, în cursul zilei de miercuri, prefectul Dumitru Ţiplea a trimis la Primăria Lugaşu de Jos o echipă de control pentru a solicita HCL, aceasta fiind înmânată funcţionarilor Prefecturii de către un funcţionar, primarul nefiind prezent la Primărie.

În cursul dimineţii de joi, Prefectura a transmis o adresă oficială Primăriei comunei, arătând că prefectul a atacat în instanţa de contencios Hotărârea de Consiliu, automat aceasta neputând fi pusă în aplicare, conform legii.

„Atragem atenţia că, raportat la obiectul HCL nr. 89/16 septembrie 2020, care implică bani publici, punerea acesteia în executare cu nerespectarea interdicţiei legale ar aduce atingere bugetului local, fapt care atrage răspunderea civilă/penală, după caz, a persoanelor care se fac vinovate de prejudicierea bugetului local”, se arăta în adresa Prefecturii către Primăria comunei.

Hotărâre nelegală

Contactat de Bihoreanul, prefectul Dumitru Ţiplea a pus la dispoziţie motivarea acţiunii juridice pentru anularea HCL, din care rezultă că a fost sesizat de două persoane din comună.

După cum reiese din acţiunea depusă la secţia de Contencios administrativ a Tribunalului Bihor de către Prefectură, HCL nu a avut avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local, deşi acesta era obligatoriu, actul normativ are „prevederi neclare, urmând a se acorda suma de 200 lei nu numai soţilor (n.r. – cu mariaje de minimum 25 de ani), ci şi „soţului supravieţuitor”, în condiţiile în care referatul de specialitate viza doar cuplurile. De asemenea, potrivit HCL, sursa de finanţare este „bugetul de stat”, din capitolul de cheltuieli „pentru asistenţa socială”, actul normativ nu precizează numărul de beneficiari şi nici suma totală de cheltuit.

Pe de altă parte, Prefectura arată că HCL „are ca obiect acordarea unor sume de bani”, dar legislaţia electorală interzice „oferirea de bani în timpul campaniei electorale”, mai ales că primarul Sorban Levente candidează pentru un nou mandat. În fine, un ultim argument al Prefecturii este că „punerea în executare a HCL” putea periclita sănătatea participanţilor în contextul pandemiei Covid.

Petrecere în restaurant

Primarul comunei Lugaşu de Jos a ales, însă, să ignore avertismentul Prefecturii, acuză un localnic, Sebastian Bradea, candidat PNL la un mandat de consilier local.

Acesta a făcut fotografii şi a filmat felul în care, după cum a declarat el „la ora 12.00, la restaurantul Ecuador din Lugaşu, în interiorul localului, a început o petrecere cu circa 70 de persoane, pentru premierea cuplurilor vârstnice, la care primarul Sorban Levente a participat şi el pentru a se evidenţia că a fost ideea sa”.