Cele 28 de țări ale UE au aprobat vineri acordarea unei finanțări de urgență de 7 miliarde de euro pentru Grecia, sub forma unui împrumut care va permite țării să-și îndeplinească o parte din angajamente, în așteptarea aprobării programului de ajutor.
Anunțul aprobării acestei finanțări care reprezintă un balon de oxigen pentru economia asfixiată a Greciei a fost făcut de comisarul european pentru Zona Euro, Valdis Dombrovskis.
Valoarea exactă a finanțării este de 7,16 miliarde de euro și va ajunge în vistieria Greciei până luni, când țara trebuie să achite 4,2 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană.