„Energia nucleară nu este doar eficientă economic, ci este şi sustenabilă”, a declarat ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, după decizia de joi a PE.
Ministrul ungar de externe afirmat că este o ştire excelentă faptul că Parlamentul European (PE) a respins propunerea de a se opune completării aşa-zisei reglementări taxonomice, care permite includerea energiei nucleare şi a gazelor naturale ca activități economice durabile din punct de vedere ecologic, astfel încât ambele forme de energie vor fi considerate surse curate de energie, scrie publicația Magyar Nemzet din Ungaria.
Péter Szijjártó: „O decizie rațională”
În opimia lui Péter Szijjártó, în sfârşit, Parlamentul European a adoptat o decizie raţională. În momentul actual, Europa se confruntă cu o criză energetică nemaivăzută, iar pe piaţa europeană a energiei totul a devenit nesigur.
Preţurile au sărit în aer, livrările se desfăşoară cu întreruperi şi nu se ştie dacă în viitor oferta de gaze va fi suficientă - a scris ministrul ungar de externe, pe pagina sa de socializare.
Dacă nu ar fi procedat aşa, PE ar fi discriminat în continuare energia nucleară şi gazele naturale, ceea ce ar fi creat grave probleme în viitor - a adăugat Péter Szijjártó, în opinia căruia este evident că în viitor vor fi mai în siguranţă statele care îşi vor putea produce singure o mare parte a energiei pe care o consumă.
„Energia nucleară nu este doar eficientă economic, ci este şi sustenabilă”
Péter Szijjártó a amintit că acesta este motivul pentru care Guvernul Ungariei a accelerat pregătirile pentru construirea Centralele Nucleare Paks. „S-a dovedit că energia nucleară nu este doar eficientă economic, ci este şi sustenabilă” - se poate citi în comentariul postat de Péter Szijjártó pe pagina sa de Facebook.
Reamintim că, joi, Parlamentul European a hotărât să nu blocheze legea UE care etichetează investițiile în centralele electrice nucleare și pe bază de gaz ca fiind ecologice. Proiectul a arătat însă divergențele profunde dintre țările europene în ceea ce privește combaterea schimbărilor climatice.
Legea a trecut la doar 22 de voturi, iar obiecțiile formulate de comisii nu au întrunit numărul necesar de voturi, 353. Votul Parlamentului European este decisiv, întrucât are drept de co-decizie în chestiunea taxonomiei. Dacă propunerea Comisiei ar fi picat la vot, proiectele de investiții în rețele de gaze naturale și centrale nucleare nu ar fi putut beneficia de finanțări din fonduri europene.