Istoria a început în Sumer. Istoria scrisă, cam de acum cinci-şase mii de ani. Ocupaţia omului de a afla pe ce lume este datează de mai multe sute de mii de ani.
Ceea ce stă scris în primele tăbliţe de lut ars, cu scrieri cuneiforme (astăzi dispărute, daune colaterale în războiul irakian), se referă la vrerea zeilor, la observaţii astrologice. Trebuie să înţelegem că în acele timpuri, care se deosebesc de cele de azi doar prin tehnologie, omul având aceleaşi probleme spirituale ca şi acum, religia nu era ceva opţional sau ceva antagonist cu ştiinţa. Religia era modul de viaţă şi reprezenta ştiinţa cea mai avansată şi se baza pe observaţii statistice de sute şi mii de ani.
Sumerienii spuneau că Zeii cei Mari, în număr de şapte îşi au sediul pe cer. Şi pot fi văzuţi de toată lumea : Soarele cel puternic, Luna cea discretă, Jupiter cel imperial, Marte cel războinic, Venus cea frumoasă, Mercur cel isteţ şi Saturn cel morocănos. Sigur, aveau alte denumiri, cele pomenite şi folosite astăzi sunt romane. Tot sumerienii au depistat cele 12 tipuri umane psiho-somatice, zodiile adică, şi au dat numele constelaţiilor după zodii, nu invers. De fapt, pe ecliptică sunt 14 constelaţii, dar sumerienii observaseră numai 12 zodii, după caracteristicile oamenilor născuţi în perioadele respective. Ei au stabilit calendarul, anul solar şi anul sideral calculate cu o precizie de 3 secunde, au stabilit 12 luni, după zodii şi numărul întreg de faze lunare dintr-un ciclu solar, au făcut săptămâna de şapte zile dând fiecărei zile un nume de zeu. Apoi au împărţit ziua la 12 zodii şi 12 zodii noaptea, în total 24 de ore.
De la sumerieni ştiinţa aceasta, sau religie, nu contează, de fapt, a trecut la akkadieni şi babilonieni, mari şi iscusiţi războinici. Care au cucerit multe popoare printre care şi pe evrei. Ura evreilor faţă de babilonieni a fost epică. S-au găsit unii mai buni ca ei! Babilonienii le erau superiori în orice: militar, cultural, religios. Eliberaţi de bunăvoinţa unui rege persan, evreii au satanizat astrologia, ştiinţa şi religia din Babilon. Prin filiera iudeo-creştină elemente din această intolerantă ură viscerală şi ilogică s-au transmis până în zilele noastre, când astrologia este o cunoaştere socială, sigur, nu o ştiinţă exactă.
Totuşi, ce spuneau primele observaţii astrologice. Una dintre cele mai vechi spunea :”Dacă faţa Soarelui este acoperită de multe pete, mai mult de trei săptămâni, vai şi amar este de ţară, o, Rege! Inundaţii, cutremure, războaie, boli, foamete şi răscoale. O, Rege, pregăteşte-te pentru ce este mai rău!” Ori, după cum arată ştiinţa modernă petele solare sunt în strânsă legătură cu exploziile solare şi fac parte dintr-un ciclu solar de circa 11 ani. Nimic nou, astrologii sumerieni ştiau asta de acum şase mii de ani. Cutremur a fost, preţurile au crescut, mai lipsesc inundaţiile, răscoalele (minerii???) şi... războiul. Toate la timpul lor!