În statul american Georgia a fost găsită, în premieră, o specie de pește care supraviețuiește și pe uscat. I se spune peștele cu cap de șarpe și reprezintă o reală amenințare pentru speciile autohtone, spun americanii.
În mod normal, această specie de pește se găsește în China, Rusia și sud-estul Asiei, dar a fost văzută deja în alte 14 state americane. Undeva prin anii 50, peștele cu cap de șarpe a fost observat și în Europa, mai exact în fosta Cehoslovacie. În SUA a fost văzut pentru prima dată în anul 2002, potrivit The Independent.
Autoritățile americane au intrat în alertă și îi avertizează pe cetățeni să nu treacă nepăsători pe lângă acest pește, iar în cazul în care văd unul, să îl omoare, să îl congeleze și să alerteze autoritățile. „Dacă îl vedeți, omorâți-l imediat”, a fost mesajul transmis de autoritățile americane.
Totodată, acestea atrag atenția asupra faptului că, peștele cu cap de șarpe, este „un prădător suprem, care poate supraviețui până la patru zile pe uscat. E o adevărată amenințare pentru speciile autohtone, și nu doar pentru pești, ci și pentru crustacee, amfibieni sau nevertebrate”.
Peștele cu cap de șarpe preferă bălțile măloase sau iazurile, deoarece acolo se poate deplasa mai ușor. Acești pești se înmulțesc extrem de ușor. O femelă poate depune până la 100.000 de ouă anual.