Foarte mulți români au fost înșelați de una dintre cele mai periculoase pieţe, care vindea informaţii de cont furate hackerilor. În urma perchezițiilor, 119 persoane au fost reținute.
O operaţiune care implică 17 ţări a dus la eliminarea Genesis Market, una dintre cele mai periculoase pieţe, care vindea informaţii de cont furate hackerilor din întreaga lume, anunţă, miercuri, Poliţia Română. 119 persoane au fost arestate. În România, o persoană a fost pusă sub control judiciar, iar o alta reţinută în vederea arestării preventive.
Operaţiunea internaţională a avut loc marţi, când acţiuni simultane au fost întreprinse, la nivel global, împotriva utilizatorilor acestei platforme, în urma cărora 119 persoane au fost arestate, au fost puse în aplicare 208 mandate de percheziţie domiciliară şi au fost făcute alte 97 de verificări.
Poliţia Română, împreună cu DIICOT - Structura Centrală, a făcut şapte percheziţii domiciliare şi a pus în executare patru mandate de aducere emise pe numele suspecților. „Persoanele vizate ar fi achiziţionat de pe platforma Genesis Market, în scopul săvârşirii altor infracţiuni de natură informatică, pachete cu date de conectare la diverse conturi informatice a 513 victime, inclusiv de cetăţenie română. O persoană bănuită a fost plasată sub controlul judiciar, iar o alta a fost reţinută şi urmează să fie prezentată Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile”, a arătat Poliţia Română.
Ce au descoperit anchetatorii
În urma percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate numeroase sisteme informatice, 883.600 de lei şi 18.600 de euro, dar şi 9,150 kilograme de aur pur în lingouri.
„Genesis Market a fost considerat unul dintre cei mai mari facilitatori ai infracţiunilor, cu peste 1,5 milioane de înregistrări de boţi, însumând peste 2 milioane de identităţi la momentul înlăturării sale. Principalul obiect de activitate infracţională al Genesis Market ar fi fost identităţile digitale. Această piaţă ar fi oferit spre vânzare ceea ce proprietarii pieţei au numit «boţi», care ar fi infectat dispozitivul persoanelor vătămate, prin atacuri de malware sau de preluare de conturi. Astfel, la achiziţionarea unui astfel de «bot», persoanele bănuite ar fi avut acces la toate datele colectate de acesta, cum ar fi amprentele digitale, cookie-urile, autentificări salvate şi datele de completare automată a formularelor. Aceste informaţii ar fi fost colectate în timp real, iar cumpărătorii ar fi fost anunţaţi de orice schimbare a parolelor”, au explicat poliţiştii.
„Persoanelor care ar fi cumpărat aceşti boţi speciali nu li s-ar fi oferit doar date sustrase, ci şi mijloacele de utilizare a acestora. Cumpărătorilor li s-ar fi oferit un browser personalizat, care l-ar imita pe cel al persoanei vătămate. Acest lucru ar fi permis persoanelor bănuite să acceseze contul persoanei vătămate fără a declanşa niciuna dintre măsurile de securitate de pe platforma pe care se afla contul. Aceste măsuri de securitate includ recunoaşterea unei locaţii diferite de conectare, a unei amprente diferite de browser sau a unui sistem de operare diferit. În plus, spre deosebire de alte astfel de pieţe, Genesis Market ar fi fost accesibilă pe internetul deschis, deşi accesul era facilitat numai pe bază de invitaţie”, a mai arătat IGPR, potrivit News.