Peste două mii de participanţi la marşul aniversar al UAIC Iaşi

Peste 2.000 de studenţi, absolvenţi şi profesori universitari au sărbătorit astăzi printr-un marş împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii Alexandru "Ioan Cuza" (UAIC) din Iaşi.

Trecătorii au avut parte de un spectacol inedit întrucât marşul, care a avut loc pe traseul Mitropolie - Universitate, a fost condus de fanfara militară, iar balonul UAIC a fost adus în Piaţa Unirii.

În jurul orei 12.00, în faţa publicului au fost aduşi trei actori care au refăcut prin cuvântările lor momentul din 26 octombrie 1860, ziua în care domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de înfiinţare a instituţiei de învăţământ superior care îi poartă numele. La eveniment au participat şi micuţii de la Şcoala "Junior" a universităţii, care au şanse mari să prindă şi jubileul de 200 de ani, dar şi foşti studenţi care erau încă pe băncile universităţii când aceasta a serbat jubileul de 100 de ani. O mare sărbătoare

"Pentru mine festivitatea de astăzi a reprezentat o mare sărbătoare, consider că este o sărbătoare mare pentru Iaşi şi pentru întreaga ţară, din moment ce UAIC Iaşi a fost prima universitate înfiinţată în România. Am participat şi la centenarul universităţii, eram atunci studentă în anul IV. E ceva deosebit că am apucat şi jubileul de 150 de ani, m-am încărcat sufleteşte, amintiri deosebite au reînviat astăzi", a declarat Eugenia Ştefănescu, absolventă a Facultăţii de Chimie a UAIC Iaşi, acum în vârstă de 70 de ani.

Placa aniversară a "Palatului de la Copou", montată la intrarea principală a corpului A al universităţii, a fost dezvelită în finalul evenimentului.

"Nu sunt vremuri uşoare, dar am certitudinea că împlinirile spirituale şi micile bucurii ne vor ajuta să trecem peste vitregiile istoriei", a cuvântat Vasile Işan, rectorul UAIC Iaşi. Mâine UAIC Iaşi va inaugura şi un muzeu unde vor fi expuse obiecte de preţ din istoria sa.