Astra Ploieşti şi "U" Cluj sunt singurele echipe din Liga I care sfidează criza şi au făcut transferuri importante.
Criza financiară se resimte tot mai acut în fotbalul românesc. Spre deosebire de acum câţiva ani, când "granzii" din "Liga lui Mitică" se duelau în achiziţii ce ţineau primele pagini ale ziarelor, patronii cluburilor bagă în prezent tot mai rar mâna în buzunar.
Mai mult, noua "modă" la cluburile cu pretenţii din Liga I e de a scăpa de fotbaliştii plătiţi cu salarii mari. În privinţa achiziţiilor, aproape toţi finanţatorii par să se fi pus de acord asupra condiţiei ca fotbalistul să fie liber de contract şi să accepte un salariu cât mai mic.
Şi Adrian Porumboiu şi-a pus arici la buzunar
În următoarele zile, echipele din Liga I îşi vor relua pregătirile în vederea sezonului de primăvară. La capitolul achiziţii, însă, bursa transferurilor din campionatul autohton este mai subţire ca oricând. Până şi Adrian Porumboiu, privit până acum ca nababul fotbalului românesc, pare să-şi fi pus arici la buzunar.
Există însă două cluburi care au ieşit din tipare. Şi, culmea, acestea nu fac parte dintre "granzii" Ligii I. Este vorba despre Astra Ploieşti şi Universitatea Cluj, care şi-au permis luxul de a se întări cu jucători reprezentativi de la Dinamo!
Ioan Niculae, patronul Astrei, l-a cumpărat în această iarnă pe excentricul mijlocaş senegalez Ousmane N’Doye, pentru care le-a plătit "câinilor roşii" suma de 450.000 de euro.
De partea cealaltă, "şepcile roşii" au transferat un alt fotbalist emblematic al clubului din "Groapă", şi anume pe "prinţul" Adrian Cristea. Acesta a ajuns la Cluj în schimbul unei datorii de 1,5 milioane de euro pe care dinamoviştii o aveau faţă de Florian Walter, fost acţionar al "roş-albilor" şi în prezent finanţatorul Universităţii.
Pe lângă faptul că au transferat jucători de la Dinamo, Ioan Niculae şi Florian Walter mai au un punct comun. Ambii au proiecte pe termen lung cu echipele pe care le finanţează şi vor ca în următorii doi ani cluburile lor să se lupte pentru câştigarea campionatului.
"Peste doi ani vrem să luptăm pentru titlul de campioni. Vom juca din sezonul viitor pe noul stadion şi sunt convins că suporterii noştri vor umple tribunele şi ne vor împinge de la spate.", FLORIAN WALTER, patronul echipei "U" Cluj
PROIECTE
Ioan Niculae şi Florian Walter vor ca în scurt timp echipele lor să domine fotbalul românesc
Ioan Niculae, patronul clubului Astra Ploieşti, ocupă locul trei în topul celor mai bogaţi 300 de români, realizat de revista "Capital". Averea finanţatorului grupării ploieştene (care se va muta în viitor la Giurgiu) este estimată între 1,25 şi 1,4 miliarde de euro. Cu toate acestea, Niculae nu a investit până acum masiv în echipa de fotbal.
"Nu mă mai interesează să cumpăr clubul Dinamo"
Lucrurile s-au schimbat în actuala stagiune a Ligii I. În această iarnă, Astra l-a adus de la Dinamo pe mijlocaşul Ousmane N’Doye, dar şi pe managerul sportiv Florin Prunea. În ultimul timp, s-a vehiculat din ce în ce mai des faptul că Ioan Niculae are de gând chiar cumpărarea clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare, dar omul de afaceri a negat această variantă.
"Vreau ca în acest an Astra să ajungă în Liga Europa, iar în următorii doi ani sper să ne luptăm pentru câştigarea titlului. Suntem dispuşi să transferăm jucătorii de care vom avea nevoie pentru asta, dar nici nu vom arunca banii fără cap. De la Dinamo l-am adus pe N’Doye, dar nu e adevărat că îi voi lua şi pe Alexe şi Torje. Îmi plac mult aceşti doi jucători, dar nu am de gând să plătesc sumele cerute de cei din Şoseaua Ştefan cel Mare pentru ei. Prefer ca aceşti bani să-i investesc în jucători tineri, de perspectivă. Nu mă mai interesează să cumpăr clubul Dinamo, aşa cum am văzut că se tot spune în ultima vreme, n-am nicio intenţie în acest sens", a declarat Ioan Niculae pentru EVZ.
"Sunt adeptul paşilor mărunţi"
Florian Walter, patronul clubului "U" Cluj, a reuşit să transfere la echipa ardeleană doi jucători emblematici de la Dinamo, grupare la care a fost acţionar până în urmă cu doi ani. În vară l-a adus pe Claudiu Niculescu, iar acum - pe Adrian Cristea. Ultimul a venit în contul unei datorii de 1,5 milioane de euro pe care "roş-albii" o aveau faţă de actualul finanţator al "şepcilor roşii".
"U" este foarte aproape de a-l achiziţiona şi pe fundaşul Abrudan, fostul jucător al Stelei fiind aşteptat să sosească mâine la Cluj pentru a semna contractul. "Eu sunt adeptul paşilor mărunţi, aşa că nu ne gândim anul acesta la cupele europene. Acum, scopul nostru este să construim o echipă puternică, iar în sezonul viitor vizăm clasarea în primele cinci locuri. Peste doi ani, însă, vrem să ne batem la titlu", ne-a mărturisit Florian Walter. 450 de mii de euro este suma plătită de Astra clubului Dinamo pentru mijlocaşul senegalez Ousmane N’Doye