De Crăciun şi Revelion, peste 300.000 de turişti români vor petrece sărbătorile în ţară, cele mai căutate staţiuni fiind cele montane, zonele rurale şi cele balneoclimaterice, spun operatorii din turism consultaţi de News.ro. De altfel, în aceste zone aproape toate locurile de cazare sunt ocupate, încă din septembrie.
Specialiştii spun că numărul turiştilor, atât români cât şi străini, este în creştere chiar şi cu 20% faţă de anul trecut, aceştia fiind atraşi de programele artistice oferite de hoteluri şi pensiuni, dar şi de zonele cu zăpadă.
"Ca de obicei, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, majoritatea turiştilor români îşi petrec sejururile în România. De Crăciun şi Revelion, peste 300.000 de turşti români vor alege destinaţiile interne", a declarat pentru News.ro consultantul în turism Traian Bădulescu. El afirmă că în acest sezon de iarnă sunt totodată mai mulţi turişti străini decât anul anul trecut, din ţări precum Spania, Germania, Grecia, Italia, Austria, Japonia, Thailanda.
Pas cu pas, România devine şi iarna o destinaţie de incoming, precizează Bădulescu. "De Crăciun predomină turismul rural, cu zone precum Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina, Neamţ, Marginimea Sibiului sau Oltenia de sub munte, urmate de staţiunile montane şi oraşele cu pieţe de Crăciun (Sibiu, Brasov, Timişoara, Iaşi, Oradea, Bucureşti)", spune consultantul în turism.
De Revelion, Valea Prahovei şi staţiunile din judeţul Braşov sunt în topul preferinţelor, urmate de alte staţiuni montane, de cele balneoclimaterice şi de zonele cu turism rural.
De altfel, programele de divertisment şi petrecerile reprezintă un factor hotărâtor pentru cei care caută pachetele de vacanţă pentru sărbătorile de iarnă. Luna decembrie este una din cele mai profitabile pentru hotelieri, dar începând cu jumătatea lunii ianuarie preţurile scad cu până la 50-60%.
La rândul lor, oficialii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) spun că aproape toate locurile de cazare din hotelurile aflate în zonele de munte, în cele balneare şi în spaţiul rural sunt ocupate.
"S-au vândut aproape toate locurile. Toate hotelurile de la munte şi din staţiunile rurale şi balneo sunt ocupate. Iar datorită faptului că avem zăpadă s-au dat şi acele locuri care nu erau vandabile uşor, care de exemplu nu s-au vândut anul trecut pentru că nu ninsese în acele zone", a declarat pentru News.ro prim-vicepreşedintele executiv FPTR, Dragoş Răducan. El a precizat că se înregistrează o creştere de 20% a numărului de turişti faţă de anul trecut.