Aproximativ 3,3 milioane euro vor fi investiţi pentru reabilitarea secţiilor de obstetrică-ginecologie şi neonatologie din două spitale importante sucevene, respectiv Spitalul Judeţean Suceava şi Spitalul Rădăuţi.
Anunţul a fost făcut de Cseke Attila, ministrul Sănătăţii, care a vizitat ieri unităţi medicale din Suceava. Contractele pentru reabilitarea secţiilor de obstetrică-ginecologie şi neonatologie vor fi semnate în luna ianuarie 2011, a anunţat ministrul. Lucrările vor fi finanţate prin împrumut de la Banca Mondială şi vor fi demarate anul viitor.
Condiţii hoteliere excelente la oncologie Ieri, ministrul Sănătăţii a vizitat Spitalul Judeţean Suceava şi Spitalul din oraşul Fălticeni şi a discutat cu personalul medical. În Spitalul Judeţean Suceava, Cseke Attila a vizitat secţiile de oncologie şi boli infecţioase care au fost reabilitate cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii. "Este important pentru mine să văd că fiecare leu cheltuit din bugetul de stat a fost corect utilizat. Este al doilea judeţ în care am găsit în secţia de oncologie condiţii hoteliere atât de bune. Vă felicit şi voi susţine în continuare personalul medical din acest judeţ pentru că mi-au demonstrat că sunt oameni gospodari" a spus ministrul.