Peste 1.500 de brazi de Crăciun tăiaţi ilegal au fost confiscaţi în ultima săptămână de poliţişti, care au descoperit astfel şi 74 de infracţiuni la Legea Codului Silvic, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Potrivit IGPR, în aceeaşi perioadă, au fost aplicate şi 414 amenzi pentru abateri la regimul silvic, în valoare totală de 541.234 lei. "În urma controalelor desfăşurate, au fost ridicaţi în vederea confiscării 885 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 215.406 lei şi 1.512 brazi, în valoare de 99.780 lei", mai precizează oficialii poliţiei. Acţiunea poliţiştilor se înscrie în cadrul Planului stabilit pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în legătură cu recoltarea, transportul, prelucrarea - comercializarea materialelor lemnoase şi a "Pomilor de Crăciun", încheiat între Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia de Ordine Publică şi Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA, în perioada 26 noiembrie - 3 decembrie 2010, mai arată poliţiştii. Aceştia avertizează că tăierea ilegală a brazilor, precum şi transportul ori comercializarea acestora fără documente de provenienţă se sancţionează cu închisoare de la 2 luni la 6 luni sau cu amendă de la 1.000 la 3.000 de lei. "De asemenea, comercializarea de material lemnos, de arbori ori arbuşti ornamentali şi brazi de iarnă, fără documente legale de provenienţă sau revânzarea materialului lemnos cumpărat de persoane fizice de la unităţile silvice pentru trebuinţe proprii se sancţionează cu amendă de la 120 la 200 de lei. Conform art. 108, alin. 1, lit.a din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic, dacă valoarea prejudiciului produs, prin tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei, fapta constituie infracţiune silvică şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă", subliniază oamenii legii.