Peste 1.000 de medici, „delegaţi“ la Summitul NATO

Cinci spitale de urgenţă, o policlinică şi 15 cabinete medicale situate în incinta hotelurilor vor asigura asistenţa medicală în timpul Summitului NATO.

Tot pentru acest eveniment au fost prevăzute 60 de ambulanţe ultramoderne şi un elicopter SMURD. În total, peste 1.000 de cadre medicale vor acorda asistenţă medicală în timpul evenimentului. „Vor fi aduse câteva sute de medici din ţară, însă asta nu va afecta activitatea spitalelor judeţene. Pe toată perioada summitului, medicii nu îşi vor putea lua concedii de odihnă“, a precizat Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Toate ambulanţele pentru Summitul NATO vor circula pe culoarul unic, astfel că aceste măsuri nu vor influenţa asistenţa medicală pentru populaţie. Totodată, ambulanţele care nu asigură asistenţa demnitarilor vor putea merge pe culoarul unic, pentru a ajunge mai repede la cazurile grave din zonele limitrofe. Medicina preventivă va fi asigurată de Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament al Academiei Române, iar dacă va fi nevoie se va apela şi la clinicile ori spitalele private.

În acest eveniment sunt implicate şi laboratoarele Institutului de Sănătate Publică, care vor fi obligate să testeze, din punct de vedere chimic şi toxicologic, mâncarea furnizată participanţilor de firmele de catering. „Vrem să ne asigurăm că nu vor exista evenimente epidemiologice neplăcute“, a explicat medicul Raed Arafat.

Ministerul Sănătăţii Publice a primit pentru organizarea acestui eveniment 140.000 de lei, iar pregătirile au durat aproape un an.