Greva parlamentară ar putea fi spartă de PSD

Parlamentarilor social-democrați le-a cam trecut cheful de grevă. De fapt, nici nu l-au avut. Împinși de la spate de liberalii lui Crin Antonescu, să facă acest gest, cei mai mulți dintre ei sunt nemulțumiți că au ajuns să urmărească ședințele la televizor și se gândesc să facă ceva în sensul ăsta.

Ședința senatorilor și deputaților de ieri, nu a fost un test doar pentru guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu ci și pentru PSD. În plen și-au făcut apariția liderul PSD, Victor Ponta, pentru a ține un discurs, Georgian Pop, în calitate de secretar de ședință, însărcinat să-i numere pe  parlamentarii prezenți pentru ca nu cumva Puterea să țină ședința fără cvorum, și chestorul Nicolae Bănicioiu, care a împărțit bilele la momentul votului secret. În afară de aceștia, în sală au mai fost prezenți doar Mircea Dușa, liderul deputaților PSD, și Ilie Sârbu, liderul senatorilor social-democrați. "O atmosferă neplăcută"

În rest, nici picior de pesedist. Nici măcar pe culoare. Dar asta nu înseamnă că nu au fost în Parlament. Unii dintre ei au venit și au urmărit lucrările plenului la televizoarele din birouri. Lucru care nu prea le-a plăcut. "Am ajuns să stăm în birouri (...) Să aflăm care a fost atmosfera în plen de la presă (...) Nu e un lucru normal să trecem prin fața sălilor de comisii precum hoții" , sunt doar câteva dintre nemulțumirile social-democraților, care regretă decizia de a-i asculta pe liberali în privința grevei parlamentare. Astfel, potrivit unor surse social-democrate, luni, la ședința grupurilor parlamentare va fi pusă în discuție problema protestului pentru că absența de la plen și de la comisii nu le creează un avantaj parlamentarilor pesediști. Aceștia nu-și mai pot face auzite punctele de vedere, iar Puterea conduce după bunul ei plac. Problema va fi găsirea unei soluții de mijloc, pentru că nici nu se pot întoarce cu coada între picioare, și nici nu vor să aibă discuții cu liberalii. "Trebuie să găsim o formulă care să ne avantajeze", au susținut surse din interiorul PSD. "Ce e aia grevă parlamentară?" De altfel, și președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a criticat decizia Opoziției de a recurge la un astfel de gest.  "Este în discuţie noţiunea asta de grevă parlamentară. Ce e aia grevă parlamentară? Cred că lupta parlamentară este un instrument al luptei politice şi nu se părăseşte câmpul de luptă în acest fel. Altfel trebuie gândite lucrurile", declara, săptămâna trecută, Ion Iliescu. CITIȚI ȘI:

  • Ion Iliescu: "Ce e aia grevă parlamentară? Nu se părăsește câmpul de lucru în acest fel"
  • Ponta îl pune la punct pe Iliescu: "De aia sunt eu președintele PSD"
  • Cum se joacă parlamentarii Opoziției cu demisiile din Parlament
  • Antonescu cedează în faţa tacticii propuse de Ponta: Grevă parlamentară accentuată. Sindicatele, nepregătite în stradă, pentru o demisie în bloc a parlamentarilor USL
  • Vicepreședinte PSD: Nu facem grevă, e un boicot
  • PNL în grevă parlamentară. Jumătate din parlamentari speriați că-și pierd banii și privilegiile
  • OPINIE: Crin le cere parlamentarilor USL să renunţe la leafă, maşină, secretară. Normal, căci el le primeşte din sponsorizări!