Bolnavii cu insuficiență cardiacă sunt mai fragili în fața infecției cu coronavirus. În cazul lor, orice infecție le destabilizează echilibrul metabolic în condițile în care rezervele lor cardiace sunt deja reduse. Medicii au pregătit o serie de sfaturi pentru pacienții cu boli de inimă, pentru a-i proteja.
Potrivit unui buletin clinic publicat recent de Colegiul American de Cardiologie, aproximativ jumătate dintre pacienții care au avut nevoie de spitalizare în urma infectării cu COVID-19 suferă de afecțiuni cronice. 40% dintre pacienții cu coronavirus spitalizați au un istoric medical de afecțiuni cardiovasculare sau cerebrovasculare.
Colegiul American de Cardiologie avertizează că riscul de a dezvolta complicații este mai mare în cazul pacienților cu afecțiuni cardiovasculare. Potrivit unui raport pe 138 de pacienți spitalizați, 19,6% au dezvoltat sindrom de detresă respiratorie acută, 16,7% au dezvoltat aritmii și 7,2% afectare cardiacă. O altă complicație semnalată de rapoartele medicale este miocardita – inflamarea mușchiului cardiac.
În contextul răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus COVID-19, echipa de medici cardiologi de la ARES atrage atenția că pacienții cu un istoric cardiovascular sunt mai expuși riscului de a dezvolta complicații în cazul în care se îmbolnăvesc de la acest virus. De aceea, este important ca pacienții cu boli de inimă să respecte foarte strict recomandările de igienă, tocmai pentru a evita contactarea bolii. Pe de altă parte, e esențial să apeleze medicul curant la primele simptome: tuse, febră, dificultăți de respirație.
”Ne referim în principal la bolnavii cu insuficiență cardiacă. Aceasta poate avea foarte multe cauze, de la infarct miocardic, boli valvulare sau boli congenitale. Bolnavii aceștia sunt foarte fragili pentru că o infecție cu un virus la care nu avem un tratament specific, cum e acest coronavirus, îi poate duce într-o stare de decompensare acută și atunci poate să survină decesul ca urmare a complicațiilor cardiovasculare”, explică dr. Iulian Călin, medic cardiolog la ARES, într-un comunicat de presă.
Ce trebuie să facă pacienții cu boli de inimă
Astfel, pacienții cu boli de inimă trebuie să respecte recomandările generale pentru protejarea de infecția cu noul coronavirus. Acestea includ spălarea frecventă pe mâini cu apă și cu săpun și dezinfectarea cu soluții pe bază de alcool, evitarea locurilor aglomerate și a contactului direct cu persoane care prezintă simptome de infecție. O altă recomandare ține de prepararea corectă din punct de vedere termic a produselor de origine animală.
În plus, pacienții cu afecțiuni cardiovasculare trebuie să ia măsuri suplimentare de precauție. De exemplu, bolnavii cronici în vârstă e de așteptat să nu facă febră în cazul infecției cu coronavirus, astfel că trebuie să fie foarte atenți la celelalte simptome, cum ar fi tusea și dificultățile de respirație, și să anunțe imediat medicul curant.
Este important ca pacienții cu afecțiuni cardiovasculare să fie la zi cu vaccinarea antigripală, inclusiv cu vaccinul pneumococic, din cauza riscului crescut de suprainfectare bacteriană secundară, după contractarea virusului COVID-19. În plus, pacienții care urmează o schemă de tratament stabilizator (statine, beta-blocanți, inhibitori ai ECA) trebuie să o respecte cu strictețe, mai ales în această perioadă, ca o măsură de extraprotecție împotriva decompensării bolii, mai arată specialiștii.