Retailerul Profi a primit amenzi în valoare de 227.000 de lei, de la ANPC, în urma neregulilor descoperite în mai multe magazine din București. Alte trei unități au fost închise temporar pentru remedierea problemelor descoperite.
Inspectorii din cadrul ANPC au aplicat mai multe amenzi în valoare totală de 227.000 de lei mai multor magazine aparţinând retailerului Profi. Conform informațiilor prezentate de ANPC, în cazul a 3 unităţi s-a decis închiderea temporară, pe o durată de cel mult 6 luni.
Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat miercuri, 16 februarie, un număr de 10 magazine Profi. Acestea sunt amplasate în diferite locații din sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6.
Pe lângă amenzi, oficialii din cadrul Protecției Consumatorilor au mai dispus oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a mai multor produse cu deficienţe. De asemenea a fost suspendată prestarea unor servicii, până la remedierea deficienţelor constatate, în cazul a nouă unități.
Conform sursei citate, printre cele mai grave nereguli constatate au fost comercianlizare de fructe și legume alterate, care prezentau modificări organoleptice, urme de mucegai şi lovituri mecanice. De asemenea au fost oprite de la comercializare produse expirate, dar și utilizarea unor spaţii de depozitare neigienizate.
Ce au descoperit inspectorii ANPC
Inspectorii au descoperit că vitrinele frigorifice erau neigienizate corespunzător şi depreciate. Au fost identificate temperaturi neconforme pentru produsele expuse spre vânzare în masa caldă şi masa rece, fiind constatate temperaturi mai mici de + 60 grade C, la masa caldă şi +10,8 grade C, la cea rece. În zona de patiserie, rafturile erau neigienizate, pline de praf cu resturi alimentare şi insecte moarte. Într-o unitate a fost identificată prezenţa de insecte (gândaci vii).
„Văd că apar produse noi pe rafturile magazinelor pe care le controlăm. Găsim nesimţire la borcan, indolenţă la pachet şi nepăsare feliată. Pentru a fi sigur că acest tip de produse dispar de pe piaţă, suntem zilnic în magazinele din care consumatorii aleg să meargă la cumpărături. Nu ne dorim să mai aibă neşansa de a cumpăra lucruri cum sunt cele descrise mai sus. De aceea aplicăm sancţiuni, luăm măsuri ferme şi suntem convinşi că facem ceea ce trebuie”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, conform comunicării.
Controale la alte magazine din București
Zilele trecute, inspectorii de la Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București (CPCMB) au mers într-un control fulger în două supermarketuri Mega Image, unul din Măgurele și unul din sectorul 3 al Capitalei. Alte controale au fost desfășurate la un magazin Penny, tot din Măgurele.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate amenzi contravenționale cu 49.000 lei. Produsele expirate și cele considerate neconforme au fost retrase de la comercializare, iar magazinele au fost închise până la remedierea deficiențelor.
„Sancțiunilor contravenționale li s-au adăugat măsuri complementare de: oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu deficiențe, oprirea temporară a prestarii de servicii până la remedierea deficiențelor constatate pentru raioanele cu deficiențe, la două dintre magazine, oprirea temporară a prestarii de servicii până la remedierea deficiențelor constatate pentru al treilea magazin”, au anunțat reprezentanții Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București.