Autoritățile au intervenit rapid după ce un incendiu a izbucnit în timpul zilei de marți la Centrala Nucleară din Cernavodă.
Din primele informații reiese că un incendiu a izbucnit la Centrala Nucleară din Cernavodă. Incidentul s-a produs chiar în interiorul unui laborator, riscul de a se extinde fiind ridicat. Din fericire, autoritățile au reacționat rapid, iar echipajele de intervenție au reușit în scurt timp să stingă focul.
Potrivit surselor oficiale, incendiul a fost unul de mici dimensiuni, fiind stins de echipajele de intervenție rapidă ale centralei.
Nu a fost nevoie de pompieri
Oficialii au explicat că nu a fost nevoie ca echipajele de pompieri ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea să intervină la Centrala Nucleară, întrucât pericolul a fost înlăturat rapid de pompierii prezenți tot timpul la centrală.
Fake News?!
Imediat după publicarea informațiilor referitoare la incendiu, în presă a apărut o altă informație conform căreia cetățenilor din zona de lângă Centrala Nucleară le-ar fi fost trimisă o avertizare de tip Ro-ALERT prin care erau înștiințați de incendiul produs.
Știrea s-a dovedit a fi un fake news, întrucât acest lucru, spun oficialii, nu s-a întâmplat.
Conform ultimelor informaţii, incendiul s-a manifestat la sistemul de ventilaţie din zona laboratorului chimic. Cauza a fost un încălzitor electric din sistemul de ventilaţie la care protecţia de temperatura ridicată nu a funcţionat corespunzător. Din această cauză, izolaţia electrică s-a supraîncălzit și a luat foc în cele din urmă.
Angajaţii centralei au răspuns conform procedurilor, iar incendiul a fost localizat rapid și lichidat, fără a pune în pericol funcționarea Centralei nucleare.
Oficialii au mai declarat că incidentul nu a afectat în niciun fel sistemele de funcționare sau de siguranță ale centralei, personalul sau mediul.
Centrala a împlinit pe 2 decembrie 2020 24 de ani de funcționare comercială
Pe data de 2 decembrie 1996 avea loc intrarea în exploatare comercială a Unității 1 de la Cernavodă, proiect început în perioada comunistă și care, potrivit planificării inițiale, trebuia să conțină, în final, cinci unități nucleare de circa 700 MW, construite cu tehnologie canadiană CANDU.
Pornirea centalei nucleare de la Cernavodă a fost primul eveniment notabil care a avut loc în România în ceea ce privește generarea de energie electrică după Revoluție, iar evenimentul a fost posinil în condițiile în care țara intrase în criză economică. Ulterior, a mai fost finalizată o singură unitate, alte două sunt în plan să fie totuși finalizate, iar a cincea nu va mai fi construită.