Autorităţile din Buzău sunt în stare de alertă, după ce o cisternă GPL a luat foc. Din cauza pericolului de explozie, zona a fost evacuată. Cisterna este încărcată cu o tonă de propan. La faţa locului sunt şi pompieri, însă, aceştia nu pot interveni să stingă focul din cauza pericolului iminent de explozie.
Incidentul s-a produs în această dimineaţă, în zona industrială a oraşului, în curtea unei unităţi comerciale. Nu se cunosc, până în acest moment, cauzele care au condus la producerea acestui incendiu.
"Suntem în supraveghere. Nu acţionăm cu nimic pentru că pericolul este iminent. În orice moment se poate întâmpla o explozie. Personalul de intervenţie se află în siguranţă", a declarat, pentru RTV, Dănuţ Nicolae, şeful ISU Buzău.
Circulaţia rutieră între Buzău şi localitatea Spătariu, pe DN 2 B, a fost întreruptă, iar aproximativ 200 de persoane, în mare parte angajaţi ai societăţii comerciale pe terenul căreia s-a produs incendiul, au fost evacuate.
Vom reveni cu amănunte