Perfuzii gratuite pentru boli reumatice

Un nou tratament pentru cei cu afecţiuni ale articulaţiilor este disponibil în mai multe spitale din ţară.

Pacienţii cu boli reumatice pot primi tratamente cu medicamente de ultimă oră într-un centru de zi deschis ieri la Spitalul Colentina din Capitală, fără a se mai interna. Astfel de centre mai există la Târgu-Mureş sau Cluj, iar până la sfârşitul anului se vor inaugura alte câteva clinici în Bucureşti.

În noul centru deschis ieri în Capitală se vor putea trata 20 de bolnavi zilnic. În centrul de zi „BioCare“, deschis ieridimineaţă la Spitalul Colentina, se vor trata fără internare pacienţii cu poliartrită reumatoidă, o boală reumatismală de care suferă aproximativ 10% dintre români. „Este o boală autoimună, care afectează articulaţiile corpului, în special pe cele ale mâinii. Într-un final, bolnavul ajunge să nu mai poată face activităţi simple, cum ar fi deschiderea uşii“, explică doctorul Magda Pârvu, coodonatoarea centrului. Terapie de 500 de euro fiola Costul medicamentelor folosite este acoperit de stat. „Tratamentul, denumit terapie biologică, este unul de vârf în lume. O singură fiolă costă aproximativ 500 de euro, dar este decontată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Un pacient poate avea nevoie o dată chiar de două fiole“, menţionează Cornel Coşăreanu, managerul spitalului.  Pentru aceasta, doctorul care îngrijeşte pacientul trebuie să depună la CNAS dosarul său medical. „Este o terapie în care se folosesc substanţe biologice, care frânează acţiunea bolii. În centru, noi administrăm aceste substanţe sub formă de perfuzie. Tratamentul este scump, mai ales că perfuziile se fac timp îndelungat“, spune Magda Pârvu. Internare de două ore, o dată la două luni În terapia biologică, bolnavilor li se administrează substanţe pe bază de perfuzie două ore pe zi, o dată la două luni. „Înainte, pacienţii care beneficiau de terapia biologică trebuiau să se interneze câteva zile. În noul centru vin dimineaţa, le facem câteva teste, le punem perfuzia şi seara pleacă acasă“, subliniază medicul Pârvu.

Pentru a putea fi trataţi în centrul „BioCare“, bolnavii trebuie să fie pacienţii Spitalului Colentina. În plus, noua terapie biologică, disponibilă în spitalele din România de câţiva ani, este recomandată pacienţilor care nu au răspuns la tratamentele clasice. ÎN ŢARĂ Alte clinici unde puteţi primi tratamentul > Spitalul Clinic Judeţean Mureş, Secţia Clinică Reumatologie, (0265)21.21.11/(0265)21.24.19 - interior 164. > Spitalul Clinic Judeţean Cluj- Napoca, Clinica de Reumatologie, Centrul de tratament de o zi pentru terapia biologică (0264)59.19.42, interior 480/464. Numărul de telefon unde puteţi obţine informaţii despre centrul deschis ieri la Spitalul Clinic Colentina din Capitală este (021)316.73.20