Marți, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au efectuat percheziții la sediul Ministerului Sănătății, dar și la locuința unor persoane. Acestea sunt vizate într-un dosar legat de fraudarea unui concurs de angajare.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a anunțat că marți, 10 octombrie, au fost efectuate mai multe percheziții la sediul Ministerului Sănătății, dar și la locuințele unor persoane. Acestea sunt vizate într-un dosar legat de fraudarea unui concurs de angajare, pentru un post de consilier.
Cercetările efectuate în acest dosar vizează suspiciuni privind săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, se arată într-un comunicat al Parchetului.
„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prev. de art. 12 alin (1) lit b) din Legea 78/2000”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Ministerul Sănătății, obiectul unui dosar de fraudă
Suspiciunile se referă la „fraudarea unui concurs pentru ocuparea funcției de consilier clasa I, grad superior, în cadrul Direcției Politici de Resurse Umane în Sănătate - Biroul recunoaștere a calificărilor și reglementare”, mai arată sursa citată.
Reprezentanții Ministerului Sănătății au confirmat că au avut loc percheziții, precizând că, „în măsura în care fi disponibile informații suplimentare care să nu influențeze derularea acestei anchete, vă vom tine la current”.
„În acest moment, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 desfășoară la sediul Ministerului Sănătății cercetări care vizează organizarea unui concurs la Direcția Politici de Resurse Umane în Sănătate. În măsura în care vor fi disponibile informații suplimentare care să nu influențeze derularea acestei anchete, vă vom tine la curent”, a anunțat și Ministerul Sănătății în jurul orei 18:40.
Ancheta în acest dosar de fraudă este realizată în colaborare cu Direcția Generală Anticorupție, potrivit Agerpres.