Preşedintele Sindicatului Liber din Metrou, Ion Rădoi, a fost plasat sub control judiciar şi a părăsit sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie miercuri seara, în jurul orei 23:00.
Update: La ieşirea de la DNA, Ion Rădoi a fost aşteptat de mai mulţi susţinători. Unii dintre aceştia au fost agresivi cu reporterii prezenţi în faţa sediului central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Ştirea iniţială: Mai multe descinderi coordonate de procurorii DNA au loc la această oră la sediul Sindicatului Liber de la Metrou dar și la locuințele mai multor lideri sindicali. Între cei vizați de percheziții este și liderul sindicatului Ion Rădoi.
Procurorii DNA desfășoară mai multe percheziții la sediul Sindicatului Liber de la Metrou precum și la locuințele mai multor lideri de sindicat. Printre cei care sunt vizați se află și președintele sindicatului de la Metrou, Ion Rădoi.
Potrivit unui comunicat de presă, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2018 - 2021.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2018 - 2021.
În cursul zilei de 14 iulie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în 16 locații situate în municipiul București și județele Prahova și Ilfov, dintre care 3 sunt sedii ale unor instituții publice”, se anunță într-o comunicare transmisă de DNA.
Perchezițiile au loc în contextul grevei din primăvară
Plângerile penale au fost înaintate de Ministerul Transporturilor după greva care a avut loc la metrou în primăvară. Ministerul Transporturilor și Metrorex au evacuat spațiile comerciale controlate de sindicat de la metroul din Capitală, iar acest lucru a provocat nemulțumiri în rândul sindicaliștilor. Aceasta mai ales că o importantă sursă de finanțare a activității organizației sindicale provenea din aceste chirii.
Cătălin Drulă a făcut acuzații grave la adresa lui Ion Rădoi
La momentul respectiv, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a făcut mai multe acuzații împotriva liderului sindicatului, Ion Rădoi. Cătălin Drulă l-a acuzat că s-ar afla în spatele protestului spontan din martie, care a blocat Capitala.
El a mai spus că sindicatul condus de Ion Rădoi se face vinovat de corupție în legătură cu încheierea contractului de ocupare a spațiilor comerciale de la metrou.
Greva de la metrou
Protestul a avut loc în condițiile în care Metrorex a notificat firma care administra spaţiile comerciale din stațiile de metrou să le elibereze în regim de urgență.
Ulterior, Metrorex și primăriile de sector au demolat chioșcurile și au eliberat căile de acces.
Declarația ministrului Cătălin Drulă
În acest context, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a avut o declarație foarte dură la adresa sindicaliștilor și, în special a liderului Ion Rădoi.
„Toate opţiunile legale sunt pe masă, dar aş vrea să spun un lucru. Nu răzbunarea e scopul nostru. Scopul nostru e să avem o societate care să fie sănătoasă, să meargă bine, să aibă un echilibru între venituri şi cheltuieli, clienţi care sunt mulţumiţi şi angajaţi care sunt mulţumiţi. Totuşi ceea ce s-a întâmplat astăzi nu se mai poate repeta.
A fost o epocă în trecut, când un lider de sindicat, ca un şef de cartel, ordona miniştrilor, ordona premierilor, preşedinţilor… s-a încheiat. De azi înainte domneşte legalitatea în acest domeniu, ceea ce înseamnă că şi consecinţele încălcării legii vor fi foarte, foarte ferme şi cred că au înţeles toţi cei care s-au implicat în această acţiune, mulţi dintre ei poate au fost manipulaţi în această acţiune care nu e una sindicală, excede oricărui cadru legal.
A fost ultima zi când s-a mai putut petrece aşa ceva. Eu asta cred, într-un stat de drept, instituţiile noastre îşi vor face treaba şi nu vom mai avea astfel de situaţii pe viitor”, a declarat Cătălin Drulă.