Aproximativ 50 de poliţişti, luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale şi judiciarişti de la Investigaţii Criminale, au descins în această dimineaţă la mai multe adrese de pe raza municipiului Suceava, la locuinţele unor indivizi acuzaţi că au fost implicaţi în mai multe fapte de violenţă comise în ultimele luni.
Cele mai multe forţe au fost mobilizate la descinderea ce a avut loc la casa familiilor Savu şi Biriş, membrii unuia dintre cele mai temute clanuri de interlopi din zona Moldovei - clanul Turu.
După mai multe ore în care oamenii legii au scotocit fiecare centimetru ale vilei clanului Turu, fiind percheziţionate şi mai multe maşini de lux ale suspecţilor, parcate în faţa casei, poliţiştii i-au ridicat pe fraţii Decebal şi Traian Turu.
În total, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au fost aduşi şapte indivizi, cercetaţi într-un dosar de tentativă de omor.
Tentativă de omor în centrul Sucevei
Cei doi fraţi sunt acuzaţi că în urmă cu aproximativ două săptămâni, au atacat în centrul municipiului Suceava un şofer de taxi, pe care l-au bătut cu sălbăticie, lovindu-l cu bâtele şi cu un topor.
Victima susţinea la vremea respectivă că agresorii ar fi tras după el şi cu un pistol. De altfel, de la locuinţa clanului Turu, au declarat anchetatorii, au fost ridicate elemente de muniţie folosite la pistoalele cu gaz şi cu bile de cauciuc.
Agresiunea de acum două săptămâni, arată surse judiciare, a făcut parte dintr-un plan de tip mafiot, de răzbunare pe o altă grupare de interlopi dintr-un alt cartier sucevean.
La începutul acestei luni, judiciariştii poliţiei au reuşit să prevină un atac sângeros plănuit de clanul Turu împotriva rivalilor lor, după ce au aflat că membrii primei bande s-au înarmat cu mai multe obiecte contondente şi au plecat cu două maşini să-i caute prin oraş pe indivizii din gruparea cu care îşi împart „supremaţia muşchilor” în Suceava.
Dacă poliţiştii nu ar fi intervenit, după o urmărire nebună pe străzile din Suceava, s-ar fi lăsat cu siguranţă cu vărsare de sânge.
În timpul urmării, din cele două autoturisme fugare s-au aruncat mai multe bâte, dar şi un pistol cu bile de cauciuc.
„Clanul sportivilor”, varianta de Bucovina
Capul grupării Turu, ar fi Decebal Biriş, un tânăr în vârstă de 32 de ani, care şi-a adunat lângă el mai mulţi tineri din oraș, spunându-și „Clanul sportivilor”.
Loialitatea față de capul grupării este specifică grupărilor mafiote, în seara agresiunii, mai mulţi tineri autodenunțându-se la poliție drept autori ai faptei, pentru a-i proteja pe membrii clanului Turu.
Decebal Turu mai este cercetat de poliție într-un dosar în care este acuzat că, împreună cu un alt frate de-al său, a împușcat un tânăr în picior în faţa unui club cunoscut din Suceava, lovindu-l şi cu un baston telescopic.
Anul trecut, același Decebal Turu a fost cercetat pentru agresarea a doi bodyguarzi dintr-un bar, iar în 2012 a fost arestat după ce pe numele său a fost emis un mandat european de arestare, fiind pe lista de suspecţi în incendierea unei prostituate în Italia.
Din informaţiile furnizate de poliţie, Decebal Turu a fost reţinut astăzi pentru 24 de ore, anchetatorii intenţionând să ceară arestarea preventivă a acestuia.