Pepsi va produce iaurt

Producătorul american de băuturi răcoritoare Pepsi va scoate pe piaţă un iaurt, în colaborare cu Theo Muller, cea mai mare companie de lactate din Germania.

Cele două companii vor produce iaurtul Yanks, care va fi disponibil iniţial doar în Statele Unite. Potrivit variantei germane a publicaţiei „The Local”, Muller şi PepsiCo vor investi aproximativ 150 de milioane de euro pentru a produce și comercializa lactate pe piaţa americană. Proiectul vine ca urmare a planului de extindere globală celor de la Muller, care nu au avut până acum produse în America, iar consumul redus de lactate pe cap de locuitor a făcut din Statele Unite ţinta perfectă pentru compania germană. Potrivit sursei citate, nu a fost încă anunţată data la care noile produse vor ajunge la consumatori.