Am început un alt text de astăzi pentru Evenimentul zilei cu o răutate despre pozele de pe Facebook ale patrioților de o zi: ”În timp ce facem ultimele poze cu papioane tricolore sau cu ia bunicii și ne pregătim să le postăm pe Facebook, ca un omagiu suprem adus Zilei Naționale, undeva în spatele nostru se ”coace” România următorilor patru ani”.
Am greșit, nu trebuia să spun asta. E un șablon de individ care încearcă să fie interesant, apucând pe calea ”heitărelii”.
În paralel cu avalanșa de fundițe, papioane și eșarfe tricolore, au apărut și cei care spun, pe un ton superior, așa cum îi șade bine românului atotcunoscător, că nu îi mai suportă pe patrioții de mucava, pe cei care-și amintesc de țară doar când se apropie vreo serbare. E o prostie și, uite, am căzut și eu în capcana ei.
Habar nu avem dacă oamenii aceia chiar își iubesc țara, așa cum nu știm nici dacă aceia care umblă tot anul în ie au sentimentele eroic-curate pe care le proclamă. Eu cred că în zilele noastre, o țară are nevoie de orice picătură de iubire, precum o floare care stă să se usuce.
Altfel nu va supraviețui soarelui globalismului. În concluzia mea umilă, 365 de zile pe an sunt prea puține față de câtă nevoie are România de iubire și cred că orice fundiță, papion, eșarfă sunt binevenite.
La mulți ani, țară! Ca orice femeie frumoasă, nu ai avut noroc de bărbați.