La 21 august 2020 s-au împlinit 55 de ani de la votarea Constituţiei prin care a fost proclamată Republica Socialistă România şi de pe urma căreia au beneficiat din plin Nicolae şi Elena Ceauşescu.
La 21 august 1965, sesiunea extraordinară a Marii Adunări Naţionale adopta în unanimitate o nouă Constituţie în locul celei din 1952.
Aşa cum se arată în volumul Istoria României în date (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003), în 1965, România trece printr-o serie de schimbări la nivelul conducerii partidului comunist.
Efectele au condus la elaborarea unei noi Constituţii şi astfel Partidul Muncitoresc Român (PMR) şi-a schimbat denumirea, devenind Partidul Comunist Român (PCR).
De asemenea, la 22 martie 1965, Plenara CC al PCR îl alegea în funcţia de prim-secretar pe Nicolae Ceauşescu, care a decis elaborarea unei noi Constituţii.
Proiectul noii Constituţii era elaborat de o comisie a Marii Adunări Naţionale şi mai departe era adoptat de Marea Adunare Naţională în şedinţa din 21 august 1965.
Dar nu înainte de luarea în discuţie a proiectului publicat la 29 iunie 1965 de Comisia pentru elaborarea proiectului de Constituţie, cu unanimitatea celor 446 de deputaţi.
Constituţia a fost promulgată la data de 21 august 1965 sub semnătura preşedintelui Consiliului de Stat, Chivu Stoica.
După acest momemt, ea a fost publicată în Buletinul Oficial al R.S.R. nr. 1 din 21 august 1965, conform senat.ro.
Constituţia din 1965 consfinţea pe plan juridico-statal victoria deplină şi definitivă a socialismului.
De asemenea, ea proclama Republica Socialistă România drept „stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate, suveran, independent şi unitar”.
Totodată, consacra rolul clasei muncitoare de clasă conducătoare în societate şi proclama rolul conducător al partidului în viaţa întregii societăţi.
În forma iniţială, era alcătuită din 114 articole, cuprinse în 9 titluri. În noua Constituţie, Republica Populară Română (RPR) devenea Republica Socialistă România (RSR).
Totodată, pentru prima oară a fost consacrat şi fundamentat monopolul politic al PCR, proclamat „forţa politică conducătoare a întregii societăţi”.
Prin Constituţia din 1965, proprietatea socialistă reprezenta baza economiei naţionale.
Proprietatea socialistă „asupra mijloacelor de producţie” era fie proprietate de stat – „bunurile întregului popor”, fie proprietate cooperatistă – „bunurile aparţinând fiecărei organizaţii cooperatiste”.
Proprietatea privată era constituită doar din casa de locuit, gospodăria anexă, terenul pe care ele se aflau, veniturile şi economiile provenite din muncă şi „bunuri de uz şi confort personal”.
Meşteşugarilor le era garantată proprietatea asupra atelierelor proprii, iar ţăranilor care nu se puteau asocia în cooperative agricole de producţie le era garantată proprietatea asupra terenului agricol pe care îl lucrau.
În teorie, cetăţenii Republicii Socialiste România se bucurau de numeroase drepturi.
Printre acestea se numărau libertatea de expresie, de întrunire, de asociere, de conştiinţă, de petiţionare, secretul corespondenţei şi inviolabilitatea persoanei.
Activitatea de elaborare a legilor era preluată de Consiliul de Stat, „organ suprem al puterii de stat cu activitate permanentă”, subordonat Marii Adunări Naţionale.
„Ca redactare, Constituţia din 1965 revine la unele formulări mai tradiţionale. În fond, consacră monopolul puterii politice, preponderenţa absolută a proprietăţii statului şi a colectivizării agriculturii”, se arată în cartea Istoria României în date.
Între 1968 şi 1986, Constituţia a fost modificată şi republicată de mai multe ori, numărul articolelor fiind suplimentat până la 121.
Cea mai importantă modificare a suferit-o în 1974, când a fost introdusă funcţia de Preşedinte al Republicii Socialiste România.
Şeful statului era ales de Marea Adunare Naţională, pe durata legislaturii acesteia, iar atribuţiile exercitate până atunci de Consiliul de Stat al României au fost transferate Preşedintelui.
Astfel, la 28 martie 1974, Nicolae Ceauşescu fost învestit în funcţia de preşedinte al Republicii Socialiste România, devenind astfel primul preşedinte din istoria României.
Constituţiei din 1965 i s-au adus în 1968 modificări privind numărul de judeţe, Consiliile populare şi rolul procuraturii.
În 1969 au mai fost modificări ce au vizat Consiliul de Stat, iar doi ani mai târziu s-a lărgit componenţa Biroului Permanent al Consiliului de Miniştri.
În 1972 s-a modificat durata legislaturii Marii Adunări Naţionale şi conform stiri.tvr.ro, Constituţia a mai suferit modificări şi la 29 octombrie 1986.
Atunci au fost extinse atribuţiile puterii centrale (Preşedinţia, Consiliul de stat şi MAN) şi s-a creat postul de prim-viceprim-ministru al Consiliului de Miniştri (pentru Elena Ceauşescu).
La 22 decembrie 1989, Consiliul Frontului Salvării Naţionale a dizolvat toate instituţiile partidului comunist.
A fost demis guvernul, a fost dizolvat Consiliul de Stat şi CFSN a trecut în subordinea sa instituţiile statului.
Tot atunci, s-a anunţat constituirea unui comitet de redactare a unei noi Constituţii, iar cea din 1965 a fost abrogată total şi expres la 8 decembrie 1991.
sursa: Agerpres