Pentru Klaus Iohannis Ploaia de la Waterloo a fost Criza de Coronavirus
- Ovidiu Drugă
- 7 aprilie 2020, 06:00
Din 29 ianuarie 2020, cînd Guvernul Orban decide să-și asume răspunderea pe un proiect de lege respins deja de majoritatea parlamentară, Klaus Iohannis conduce, sprijinit de Sistemul Instituțiilor de Forță (SRI n-are curaj să-l avertizeze pe președinte că vine Criza, că o dizolvare a Parlamentului ar fi un dezastru pentru România lovită de Pandemie, îl lasă să se joace de-a anticipatele), iresponsabila aventură numită declanșarea anticipatelor. Această premieră în postdecembrism se anunță din start deosebit de riscantă, deoarece e vorba de declanșarea și dezvoltarea unei Crize artificiale.
De ce voia cu orice preț (chiar cu prețul prăbușirii economice a României) Klaus Iohannis?
Pentru că nu-i ajungea puterea dobîndită prin prezidențiale. Pentru că nu-i ajungea Guvernul Meu, condus de Ludovic Orban.
Pentru că nu-i ajungea șefia PNL
Pentru că nu-i ajungea Sistemul Meu.
Voia și Parlamentul Meu.
Voia și Administrația Mea.
În distileriile de la Cotroceni fusese pus la fiert basamacul pentru Beția care e Cucerirea totală a puterii.
Ce făcea Klaus Iohannis cu puterea totală?
O folosea pentru a reforma țara?
O folosea pentru ca bieții români să trăiască și ei mai bine?
Nu.
Avea nevoie pur și simplu de puterea în sine.
Dacă ar fi vrut să facă ceva cu puterea, ar fi făcut-o imediat după alegerile prezidențiale.
În 26 februarie 2020, în urmă cu o lună și ceva, la Cotroceni se vedea deja la orizont victoria de la localele și parlamentarele anticipate.
Prin PNL care urma să cîștige totul, Klaus Iohannis devenea Imperator.
La vremea respectivă, am scris pe cristoiublog.ro, în ediția din 26 februarie 2020, următoarele:
„Marii oameni politici se definesc prin umilință deplină în fața vieții.
Ei știu că orice poți învinge pe lume cu excepția Istoriei.
Fiind de genul feminin, Istoria are hachițe.
Și toate fuduliile Conducătorilor se lovesc nu de puține ori mortal de hachițele Istoriei.
Napoleon era convins că va învinge la Waterloo.
A plouat însă în noaptea de 17 spre 18 iunie 1815, a plouat cumplit, terenul s-a făcut mlaștină și Napoleon a trebuit să amîne atacul pînă după 11, cînd s-a mai zvîntat pămîntul pentru a putea deplasa tunurile, arma capitală a lui Napoleon.