Guvernul trebuie să restituie banii pensionarilor, pe care i-a impozitat din ianuarie 2011, eşalonat, până la 31 decembrie, au decis, astăzi, deputaţii Opoziţiei din comisiile de sănătate şi de muncă.
Deputaţii PSD şi PNL din comisiile de sănătate şi de muncă au pus astăzi în acord OUG 107/2010 cu decizia Curţii Constituţionale, hotărând că pensionarii vor plăti la stat contribuţia de 5,5% doar dacă au pensii mai mari de 740 de lei. Totodată, aceştia au aprobat un amendament care prevede că sumele reţinute în mod incorect din pensii vor fi restituite,începând cu data adoptării OUG, eşalonat, până la data de 31 decembrie 2012. La lucrările celor două comisii au fost prezenţi doar deputaţii PSD şi PNL, cei ai Puterii lipsind. "Decizia noastră a fost aprobată în unanimitate, am dat raport de aprobare a Ordonanţei cu două modificări - cea solicitată de decizia CC, până la 740 de lei nu se mai impozitează - iar a doua prevedere - a restituirii banilor care au fost confiscaţi, impozitaţi neconstituţional, deci ilegal, în perioada scursă de la adoptarea Ordonanţei şi această restituire am propus să se facă eşalonat de la data publicării Ordonanţei în Monitorul Oficial până la sfârşitul anului în tranşe lunare egale, prin diminuarea viramentelor către CNAS, care a fost principalul beneficiar", a declarat preşedintele Comisiei de muncă, liberalul Victor Paul Dobre. Urmează votul din plen La rândul său, preşedintele comisiei de sănătate, Rodica Nassar, a anunţat că raportul va fi înaintat conducerii Camerei Deputaţilor pentru a fi introdus pe ordinea de zi a plenului, Camera fiind for decizional în acest caz. "Au fost invitaţi toţi membrii celor două comisii. Dacă aveau puncte de vedere puteau să vină să şi le exprime. Noi am procedat regulamentar (...) Guvernul era primul interesat să vină şi să corecteze o ordonanţă declarată neconstituţională", a mai spus Nassar. Pe 13 martie, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 259 alin.(2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.
"Pentru o pensie de 900 de lei, spre exemplu, se deduce 740 de lei, iar cota de 5,5%, contibuţie la Sănătate, se calculează pentru diferenţa de la 740 la 900 de lei, nu pentru întreaga sumă, ca până acum", au dat exemplu reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii (CNPP).