Pensionari, după 30 de ani

Românii îşi încheie pensii facultative doar după ce au ajuns la o anumită stabilitate financiară şi pe măsură ce devin mai responsabili.

Angajaţii cu vârste de peste 30-35 de ani sunt interesaţi să îşi facă o pensie facultativă, potrivit unui studiu Gfk şi prezentat în cadrul unui seminar realizat de ZF pe tema pensiilor private. Explicaţia este că, în jurul vârstelor menţionate, angajaţii încep să aibă o anumită stablitate financiară şi profesională, respectiv, copii. Acestea sunt premisele care conturează grija pentru viitorul lor.

În schimb, angajaţii cu vârste sub 30 de ani nu sunt preocupaţi de pensiile facultative, deoarece momentul pensionării este departe de ei. Românii şi-au putut face o pensie facultativă încă din vara anului trecut, când a început să funcţioneze Pilonul III. În prezent, pe piaţa pensiilor private sunt şase administratori: ING, Allianz- Ţiriac, Aviva, BCR Asigurări, Raiffeisen Asset Management şi OTP. La începutul lunii februarie, mai puţin de 60.500 de români aveau o pensie facultativă.

Numărul este mult mai mic decât cel pe care administratorii sperau să îl atingă. Potrivit reprezentanţilor fondurilor, există câteva piedici care stau în calea dezvoltării pieţei pensiilor facultative. De exemplu, nu toţi angajatorii sunt dispuşi să vireze contribuţiile salariaţilor lor la pensiile facultative. Acest lucru le mănâncă din resurse şi în plus le mai generează şi costuri. O parte dintre cei care şi-au făcut pensie facultativă şi au văzut că firma la care lucrează nu le virează contribuţia au încercat să îşi plătească singuri contribuţia. Dar acest lucru nu este permis de legislaţia în vigoare. Deductibilitatea Deductibilitatea pentru contribuţiile la pensiile facultative ar trebui să crească la 1.000 de euro pe an, pentru ca această sumă să devină relevantă pentru participanţii la sistem, a declarat directorul general al ING Fond de Pensii, Radu Vasilescu. În prezent, deductibilităţile sunt stabilite la 200 de euro pe an, atât pentru salariat, cât şi pentru angajator.

De această deductibilitate se beneficiază la calculul impozitului pe venit, respectiv pe profit. Întrebat ce nivel al deductibilităţilor va propune autorităţilor care pot schimba această prevedere, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Mircea Oancea, a răspuns că minimum 400- 500 de euro pe an. ETAPE Aderarea continuă la pensia pe Pilonul II Angajaţii care au vârste între 35 de ani şi 45 de ani pot opta în continuare pentru un fond de pensii pe Pilonul II, în cazul în care nu au făcut deja acest lucru. Acest segment de salariaţi a putut adera la un astfel de fond şi în perioada campaniei iniţiale de aderare care s-a încheiat pe 17 ianuarie a.c. Şeful Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Mircea Oancea, a afirmat ieri că aderarea continuă la fondurile autorizate pe Pilonul II a început pe 18 ianuarie a.c.

La data respectivă însă, unii dintre reprezentanţ ii fondurilor afirmau că începuseră deja să retragă formularele de adeziune de la agenţii lor de marketing, deoarece Comisia urma să stabilească printr-o normă cum se va face aderarea continuă. În acelaşi timp, oficialii altor fonduri spuneau că această campanie e în derulare.

Întrebat de aceste diferenţe apărute la nivelul pieţei, Oancea a admis că unii dintre administratori au aşteptat un semnal de la noi (Comisie - n.r.). „N-am dat niciun semnal în sensul acesta. Era implicit“, a spus Oancea. Comisia urmează să publice azi pe pagina web proiectul de normă care va reglementa procesul de aderare continuă.